În 15 oraşe din Rusia au avut loc parade militare grandioase, cu ocazia a 70 de ani de la Ziua Victoriei asupra Germaniei naziste, însă, pe Piaţa Roşie din Moscova s-a desfăşurat ceea ce autorităţile ruse spun că a fost cea mai grandioasă paradă militară de la căderea Uniunii Sovietice. 

Peste 16.500 de soldaţi ruşi au mărşăluit sub privirile lui Vladimir Putin şi a puţinilor lideri mondiali care au acceptat să vină la eveniment. Niciun preşedinte sau premier european nu au dat curs invitaţiei liderului de la Kremlin, cu excepţia preşedintelui ceh, Miloš Zeman. Chiar şi premierul grec, Alexis Tsipras, şi-a amânat vizita în ultima clipă. Noul tanc rusesc Armata T-14 a fost piesa centrală a paradei de la Moscova la care au fost prezentate şi rachete balistice intercontinentale. Zilele trecute, însă, tancul, care potrivit ruşilor ar fi cel mai bun din lume, s-a defectat chiar în timpul repetiţiilor şi a fost nevoie să fie tractat din faţa Kremlinului. Un alt incident, de-a dreptul periculos, s-a produs astăzi în oraşul rusesc Cita. În timpul paradei militare, a luat foc motorul unui complex antiaerian "Buk". 

După ce flăcările au fost stinse, maşinăria militară a fost tractată de un camion. În schimb, Ucraina, împreună cu majoritatea statelor europene, a început celebrarea încheierii celui de-al Doilea Război Mondial ieri, când a fost declarată Ziua Memoriei şi Reconcilierii. Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a afirmat că situaţia din acest an în Europa este asemănătoare celei din 1939, când Germania nazistă a început al Doilea Război Mondial. Evenimentele de comemorare au continuat, însă, şi astăzi în Ucraina, iar liderul de la Kiev spune că ţara sa nu va mai celebra niciodată înfrângerea nazismului după sistemul propagandistic rusesc. 

Ceremonii au avut loc şi în Marea Britanie. Aseară, regina Elisabeta a II-a a aprins prima torţă din cele peste 200 care au luminat, teritoriul ţării, în amintirea soldaţilor căzuţi la datorie în cel de-al Doilea Război Mondial. În Franţa, unde Ziua Victoriei în Europa este sărbătoare naţională, preşedintele Francois Hollande, alături de premierul Manuel Valls şi secretarul de Stat american John Kerry, au depus o jerbă la mormântul soldatului necunoscut de la Arcul de Triumf din Paris. În Germania, preşedintele Joachim Gauck s-a recules în faţa monumentului unui cimitir unde sunt îngropaţi soldaţi sovietici.