Directorul televiziunii naționale din Ucraina a demisionat: Nu vom putea organiza Eurovision în 2017

1
Foto: nc4.info

Directorul general al companiei naţionale de televiziune din Ucraina a demisionat în contextul în care problemele financiare prin care trece țara împiedică organizarea ediției din 2017 a concursului Eurovision, scrie b1.ro. „Suntem disperaţi. Nu vom putea să organizăm Eurovision în 2017”, a declarat Zurab Alasania.

Într-un interviu acordat pentru ziarului online „Ukrainskaya Pradva”, acesta a explicat că principalul motiv pentru care a ales să demisioneze este subfinanţarea companiei pe care o conducea și care este un radiodifuzor partener al Eurovision.

Pentru organizarea competiției muzicale este nevoie de peste 40 de milioane de euro, iar Executivul ucrainean acceptă să ofere mai puțin de spate milioane de euro. Demisia acestuia a fost acceptată de Guvernul de la Kiev.

La rândul lor, reprezentanții European Broadcasting Union, care organizează Eurovisionul au transmis că sunt conștienți de situația Ucrainei și că fac tot posibilul pentru a ajuta autoritățile să organizeze cea de-a 62-a ediție a competiției.

Ediția din 2017 a Eurovisionului ar trebui să se desfășoare pe 9, 11 şi 13 mai. Concursul din acest an a fost câștigat de cântăreaţa Jamala, reprezentanta Ucrainei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente