Astfel, stăm mai prost decât Mauritius, de exemplu, conform raportului State of the World’s Mothers, elaborat de fundaţia mondială „Save the Children” privind evaluarea condiţiilor oferite de stat pentru mame.

Pentru elaborarea acestei analize s-au luat în considerare următorii indici: mortalitatea maternă, mortalitatea copiilor până la 5 ani, nivelul de educaţie al femeilor, venitul naţional brut pe cap de locuitor şi participarea femeilor la actul de guvernare în ţară.

Faţă de anul trecut, RM a avansat cu 11 poziţii, fiind plasată de pe locul 92 la 81. În mare parte, creşterea se datorează venitului naţional brut pe cap de locuitor şi participarea femeilor la conducerea ţării. Totuşi, vecinii noştri ne întrec la acest capitol. România se poziţionează pe locul 66, Ucraina pe 69, în timp ce Rusia pe 56.

Mai mult, unele state considerate slab dezvoltate au obţinut poziţii mult mai înalte decât ţara noastră. De exemplu Algeria şi Mauritius s-au plasat pe poziţii mai bune - 76, şi respectiv 70, scrie portalul e-sanatate.md.

Cele mai bune condiţii de a fi mamă le oferă ţările cu un nivel înalt de dezvoltare. Din cele 178 de ţări, Norvegia, Finlanda, Islanda, Danemarca, Suedia, Olanda, Spania, Germania, Australia, Belgia, ocupă locurile de frunte.  Somalia, Congo şi Republica Centrală Africană încheie această listă, mamele de acolo fiind cele mai neglijate.

În Republica Moldova legislaţia prevede trei tipuri de indemnizaţii - indemnizaţia de maternitate, care este o plată unică ce i se cuvine femeii pentru concediul de maternitate, indemnizaţia pentru naşterea copilului, care a constituit anul trecut 3.100 de lei pentru primul copil, 3.400 de lei pentru fiecare următorul copil şi indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului, care se achită lunar timp de trei ani femeilor cu venit asigurat şi timp de un an jumătate femeilor care nu erau angajate până la naştere.

Pentru comparaţie, societatea finlandeză a înţeles cu multe decenii în urmă importanţa unor politici familiale solide. Au analizat, au văzut ce potenţial au de realizare şi au acţionat. Nu cu vorbe, ci cu fapte şi realizări palpabile.

Susţinerea familiilor în Finlanda este axată pe trei aspect esenţiale: sprijin financiar, servicii şi concedii generoase pentru părinţi. Nivelul alocaţiei creşte odată cu numărul de copii: de la 104,19 euro lunar pentru primul copil la 168,27 de euro pentru cel de-al patrulea nou-născut. Pentru următorii copii, familiile finlandeze mai primesc câte 189,63 de euro, iar în cazul familiilor monoparentale se adaugă un supliment de 48,55 de euro.  În cazul gemenilor suma ajunge la 420 de euro: 140 de euro pentru cel dintâi născut şi 280 de euro pentru al doilea. Alocaţia pentru copii se acordă până la vârsta de 17 ani.

La naştere, mămicile primesc o „cutie de carton” plină cu hăinuţe, scutece şi jucării. „Cutia” poate fi folosită ca pătuţ în primele luni de viaţă ale micuţului.

De asemenea, până la vârsta de şapte ani a copilului familia este sprijinită financiar prin acordarea unei indemnizaţii private de îngrijire a copilului (pentru plata unei bone ori grădiniţe private). Aceasta conţine, de asemenea, o alocaţie fixă de îngrijire (173,64 euro pe lună pentru fiecare copil) şi un supliment de maximum 146,02 euro pe lună.