Cei care au dat alarma au fost vecinii. Oamenii au simţit un miros puternic de fum, care venea dintr-un apartament de la etajul cinci. Două autospeciale şi o scară mobilă au mers imediat la faţa locului.

Potrivit Departamentului Situaţii Excepţionale, flăcările au distrus bunurile dintr-o odaie de 12 metri pătraţi. Incendiul a fost localizat în mai puţin de 20 minute, fiind salvate celelalte două camere din apartament.

În momentul izbucnirii incendiului, stăpânii nu erau acasă, astfel nimeni nu a avut de suferit. Mai mult, nicio persoană nu a fost evacuată din blocul de locuit pentru că nu exista pericol pentru alte apartamente.

Deocamdată nu se cunoaşte cauza incendiului.