Mai pe scurt, poate vă mai amintiţi de alegerile din anul 2014, atunci când şi lui Plahotniuc, şi lui Filat le ardeau ceva. Ce au făcut ei, ca să scape de foc? Studenţilor le-au dat voie să voteze acolo unde îşi fac studiile, iar moldovenilor aflaţi la munci peste hotare le-au permis să voteze cu buletinul. Şi în timp ce studenţii şi diaspora făceau coadă, ca să-i voteze, Plahotniuc cu Filat ce făceau? Furau miliardul. Vedeţi cât de frumos i-au folosit ei şi pe studenţi, şi pe cei de peste hotare: practic, am putea spune că i-au făcut complici la furtul miliardului. Iar acum, când a venit vremea să plătească pentru crimele lor, stop, maşina. Acum ei se tem de voturile studenţilor şi ale diasporei şi, de aceea, gata, studenţii trebuie să se care tocmai în satele de baştină, ca să voteze, iar diaspora nu are voie să voteze cu buletinul.