Decizia FIA a venit după festivitatea de premiere, germanul de la Ferrari primind trofeul pentru locul 3 înainte să afle că şi-a pierdut podiumul obţinut după o altă penalizare, primită de Max Verstappen.

Vettel a fost sancţionat pentru faptul că a schimbat traiectoria monopostului într-o zonă de frânare, atingându-se uşor cu maşina Red Bull a lui Daniel Ricciardo, lucru considerat extrem de periculos.

Astfel, cel care a avut cel mai mult de câştigat în urma deciziilor comisarilor de cursă a fost pilotul australian, care a avansat două locuri, ajungând în spatele lui Lewis Hamilton, câştigătorul cursei din Mexic şi al lui Nico Rosberg, liderul din clasamentul general.

Pe lângă penalizarea primită în cursă, cvadruplul campion mondial a fost penalizat şi cu două puncte pe licenţa de pilot, ajungând la şase în ultimele 12 luni.

Daniel Ricciardo, marele câştigător al deciziilor comisarilor de cursă, şi-a asigurat poziţia a treia în clasamentul general, cea mai bună din carieră.

Următoarea etapă din Formula 1 va avea loc în Brazilia, pe circuitul Interlagos, peste două săptămâni.