Secretele sistemului finlandez de învăţământ: Timp mai puţin la şcoală și vacanţe de vară mai lungi

_JSH0543.jpg

Deşi stau puţin la şcoală şi nu au teme multe, elevii din Finlanda sunt printre cei mai bine pregătiţi, având cele mai bune rezultate la nivel mondial.

Elevii finlandezi au un număr de cursuri pe zi extrem de redus, fiind cel mai mic regăsit printre ţările membre a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (aceasta cuprinde 35 de state, printre care Austria, Belgia, Canada, Germania, Luxemburg, Norvegia şi Statele Unite), iar sistemul de învăţământ se bazează pe câteva principii majore, scrie Descoperă.

Vacanţe de vară mai lungi

Pe când elevii din Anglia şi din Ţara Galilor încă se mai duc la şcoală la jumătatea lunii iulie, cei din Finlanda iau vacanţa cu 6 săptămâni înaintea jumătăţii lunii iulie, iar întreaga vacanţă este estimată la 11 saptămâni. De asemenea, vârsta permisă pentru înscrierea copiilor în şcoli este cea de 7 ani. Mai mult, în urma testelor internaţionale realizate la Pisa, Finlanda ocupă locul 6 în lume când vine vorba de citit, acelaşi loc ocupându-l şi atunci când vine vorba de performanţele matematice şi ştiinţifice.

O explicaţie pentru faptul că timpul petrecut la şcoală este redus este oferită de către Saku Tuominen, director al proiectului HundrEd, menţionând că părinţii nu îşi doresc pentru copiii lor petrecerea unui număr mare de ore la şcoală, în Finlanda existând o tradiţie strânsă conform căreia trebuie alocat cât mai mult timp familiei.

Un elev finlandez în vârstă de 16 ani, Lukas Milancius, trage un semnal de alarmă asupra modului în care trebuie privit sistemul de învăţământ: „Vreau să ştiu de ce alte ţări nu adoptă acest sistem de educaţie. Aş fi fost într-o situaţie extrem de dificilă dacă aş fi fost obligat să fac foarte multe teme şi să petrec mult timp la şcoală, căci nu aş mai fi avut timp să desfăşor activităţile care îmi fac plăcere”.

Profesorii sunt respectaţi

Cuvântul cheie în sistemul de învăţământ din Finlanda este „încredere”. Părinţii au încredere că sistemul le oferă o educaţie bună copiilor, iar şcolile pun mare accent pe performanţele profesorilor, în timp ce meseria de profesor este una foarte respectată în Finlanda.

Planificări pe termen lung

Saku Tuominen, director al proiectului HundrEd, spune că sistemul pe care se bazează învăţământul finlandez este inseparabil de cultura ţării, existând o strânsă coeziune între acesta şi societate, astfel că o societate eficientă şi echitabilă oferă şi un sistem de învăţământ de încredere.

Succesul Finlandei în acest domeniu se bazează pe legile adoptate în anii 1970 şi 1980, care au transformat un sistem comun într-unul care reprezintă un exemplu la nivel mondial, iar în această ţară scandinavă timpul rezervat educaţiei este unul preţios, neirosit, iar planificarea face ca aceasta să fie analizată timp îndelungat.

Cu toate acestea, în urma unor studii, s-a demonstrat faptul că temele pentru acasă ajută elevii în vederea stocării informaţiilor şi a atingerii performanţei. Însă, chiar dacă sistemul finlandez nu se bazează pe acest considerent, elevii acestei ţări sunt foarte bine pregătiţi.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente