„Chiar dacă rezultatele finale ale primului tur nu au fost anunţate, este clar că vom avem turul II. Pornind de la experienţa primului tur, solicit instituţiilor statului să întreprindă toate măsurile pentru a asigura o desfăşurare mai bună în turul II, astfel încât toţi cetăţenii care-şi doresc să participe la vot să poată face acest lucru”, a menţionat preşedintele PAS.

„Solicit Parlamentului să voteze în regim de urgenţă proiectul de lege care permite studenţilor să voteze la locul de studii. Cunoaştem că acest lucru a fost posibil în 2014, la alegerile parlamentare şi nu înţelegem de ce autorităţile au schimbat regulile de joc. Dacă Parlamentul nu vrea să-şi îndeplinească această obligaţie, atunci credem că e de competenţa CEC să adopte o decizie specială în acest sens, pentru a permite studenţilor să voteze la locul de studii. Ştim că acest lucru e posibil”, a mai solicitat Maia Sandu.

Mai mult, candidatul comun a cerut Parlamentului şi CEC să adopte o decizie prin care să permită moldovenilor din străinătate să poată vota doar cu buletinul de identitate: „ A doua solicitare ţine de facilitarea votării în Diasporă. Solicit Parlamentului şi CEC să permită cetăţenilor noştri din Diasporă să voteze cu buletinul de identitate valabil. Ştim că foarte mulţi moldoveni au plecat peste hotare cu un paşaport străin, care le permite să se angajeze în câmpul muncii. Noi am primit multe solicitări de la conaţionalii noştri care ne-au rugat să transmitem acest mesaj autorităţilor şi să asigurăm acest drept. Această decizie poate fi adoptată şi de CEC”.

„De asemenea, solicităm Ministerului de Externe, dar şi CEC să deschidă noi secţii de votare acolo unde am văzut că pe 30 octombrie au fost formate cozi, la Ambasade, la secţiile de votare. Nu este normal ca oamenii să stea ore întregi să aştepte pentru a vota. Totodată, vrem să atenţionăm autorităţile că de la experienţa primului tur, ştim că în turul II vin mai mulţi oameni, inclusiv din Diasporă. Dacă nu se vor deschide noi secţii, vom avem cozi şi mai mari”, a mai solicitat Maia Sandu.

Totodată, liderul PAS a cerut buna organizare a secţiilor de votare şi distribuirea eficientă a buletinelor de vot. „În legătură cu numărul de buletine de vot au fost anumite obiecţii. Nu au fost distribuite proporţional sau nu s-au organizat suficiente de bine secţiile de vot, iar unii oameni care au ajuns la votare au fost redirecţionaţi”, a concis Maia Sandu.

„Eu sper că autorităţile vor lua în serios solicitările. Am văzut experienţele altor ţări, atunci când nu au fost asigurate condiţii pentru ca toată lume să-şi poată exercita dreptul la vot. Aceste încălcări din partea autorităţilor au fost sancţionate”, a subliniat Maia Sandu.

Candidatul comun al forţelor antioligarhice a anunţat că solicitările vor fi astăzi transmise către instituţiile vizate.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.