Misiunile de observatori ai OSCE și CSI nu au constatat nereguli grave în primul tur

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Primul tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova s-a desfășurat pe fondul unor dificultăți economice și al neîncrederii în instituțiile de stat, însă, cu toate acestea, campania electorală a fost una competitivă, iar drepturile și libertățile fundamentale ale alegătorilor au fost respectate, a declarat, luni, într-o conferință de presă, șefa misiunii de observatori ai OSCE, Arta Dade.

Potrivit acesteia, principalele disfuncționalități ale campaniei electorale au fost utilizarea în exces a resurselor administrative, lipsa transparenței în finanțarea campaniei electorale, dar și reflectarea neechilibrată a candidaților în mass media din Republica Moldova.

De asemenea, șefa misiunii de observatori consideră că „administrația electorală și-a onorat atribuțiile de o manieră transparentă și profesionistă”, însă, cu toate acestea, și-a manifestat îngrijorarea față de modul lipsit de imparțialitate în care Comisia Electorală Centrală a soluționat contestațiile înregistrate.

Misiunea de observare a alegerilor prezidențiale din Republica Moldova a fost formată din 18 membri, printre care și reprezentanți ai Adunării Parlamentare a OSCE, Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și a Parlamentului European.

La rândul lor, reprezentanții misiunii de observatori ai Comunității Statelor Independente (CSI) au ajuns la concluzia că scrutinul prezidențial de duminică din Republica Moldova s-a desfășurat fără încălcări semnificative ale normelor electorale internaționale și fără încălcarea drepturilor cetățenilor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...