Prezidențiale 2016: Când și unde vor vota candidații care țintesc fotoliul prezidențial de la Chișinău

collage
Foto: Colaj #diez

Astăzi, 30 octombrie 2016, cetățenii Republicii Moldova își aleg pentru prima dată în ultimii 16 ani, președintele țării. Acest lucru a devenit posibil după ce, printr-o hotărâre a Curții Constituționale, s-a revenit la votul universal, direct, în locul alegerii șefului statului de către Parlament. În cursă au rămas nouă concurenți din cei 12 înscriși, după ce Inna Popenco a fost scoasă din cursă prin decizia judecății, iar Marian Lupu și Andrei Năstase s-au retras din cursa electorală. Iată când și unde vor vota candidații care țintesc fotoliul prezidențial de la Chișinău, dar și cei mai importanți demnitari și politicieni.

#1. Liderul PL, Mihai Ghimpu, este cel mai matinal dintre candidații la funcția de președinte. Acesta își va exprima votul la ora 8.00 în incinta Liceul Teoretic Nikolai Vasilievici Gogol, str. Alexei Șciusev 90.

#2. Candidatul la funcția de președinte al Republicii Moldova, Silvia Radu, își va exercita dreptul la vot la ora 9.30, la secția nr. 1/120 din sectorul Centru al orașului Chișinău, care se găsește pe strada Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 73.

#3. La ora 10.00, candidata din partea Partidului Dreapta, Ana Guțu, va vota în incinta Academiei de Știinte a Moldovei, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 1.

#4. La ora 10.00, candidatul din partea „Partidului Nostru”, Dumitru Ciubașenco, va vota la alegerile prezidențiale la secția de votare nr. 119. Adresa: str. Mihai Eminescu, 55 (clădirea teatrului „Satiricus I. L. Caragiale”).

#5. Igor Dodon, candidatul PSRM pentru alegerile la funcția de președinte al R. Moldova, își va exercita dreptul la vot duminică, 30 octombrie, ora 11.00, la secția de votare nr. 89 din Chișinău, str. Suceava 154/2.

#6. Tot la această oră, își va exercita dreptul de vot candidata independentă la funcția de președinte, Maia Laguta. Activista va vota în Chișinău, la Secția de votare nr. 94, str. Suceava 103.

#7. Iurie Leancă, candidatul PPEM pentru alegerile la funcția de președinte al R. Moldova, își va exercita dreptul la vot duminică, 30 octombrie, ora 11.00, la secția de votare nr. 1 din or. Ialoveni, care se află în sediul SA „Vinuri-Ialoveni”, str. Alexandru cel Bun 4.

#8. Maia Sandu va vota duminică, 30 octombrie, la ora 11.30 la secția de votare amplasată în Liceul teoretic „Petru Rareş”, aflat pe strada Nicolae Costin, 63.

#9. Candidatul independent Valeriu Ghileţchi îşi va exercita dreptul de vot, împreună cu familia, duminică, 30 octombrie la secţia de votare 211 din sectorul Poşta Veche, str. Andrei Lupan 17, în intervalul 11.30-11.45.

***

Totodată, la ora 8.00, va avea loc exprimarea votului de către prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip. Șeful executivului va vota la secția de votare nr. 94, strada Suceava 103.

La ora 9.00, președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, își va exercita dreptul de vot la Sediul Liceului Teoretic „Matei Basarab”, care se găsește pe strada str. Matei Basarab, 14.

Președintele PLDM, Viorel Cibotaru, își va exercita dreptul constituțional la 09.00, la secția de votare din incinta Bibliotecii Academiei de Științe, str. Academiei.

Andrei Năstase, președintele Platformei Demnitate și Adevăr, va vota duminică, la ora 10.00, la secția electorală nr. 253 din strada Grenoble 106, Chișinău, în incinta Biroului Național de Statistică.

La ora 10.30, va avea loc exprimarea votului de către președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu. Demnitarul își va exercita votul la secția de votare deschisă în incinta Grădiniței de copii nr. 164 , situată pe strada Nicolae Costin 63/7.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente