SIS a identificat persoanele care au falsificat buletinul de vot, iar materialele vor ajunge pe masa procurorilor!

Serviciul de Informaţii şi Securitate a identificat persoanele implicate în apariția pe rețelele de socializare a informațiilor și a pozei ce prezintă buletinul de vot pe care a fost aplicată ștampila „Votat”.  Materialele probatorii urmează a fi expediate Procuraturii Generale.

Potrivit unui comunicat de presă, SIS a depistat сă, în noaptea de 28 spre 29 octombrie, pe reţelele de socializare au fost postate mai multe  modele de „buletine de vot”, prelucrate prin aplicaţia „Photoshop”, însoţit de un ,,mesaj adresat alegătorilor”, orientat spre  denigrarea autorităţilor statului.

Modelele prelucrate ale „buletinelor de vot” au fost preluate de către mai mulţi utilizatori ai reţelelor de socializare,  care le-au distribuit manipulator, astfel fiind incitate spiritele cetăţenilor şi provocată senzaţia încălcării procesului electoral.

În acest context, Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova sesizează activizări ale unor forţe în direcţia subminării cadrului naţional de securitate. Interesul meschin al acestora, pe palier intern cât şi de sorginte externă, este orientat expres spre generarea de destabilizări a echilibrului social în contextul alegerilor Preşedintelui Republicii Moldova, din 30 octombrie curent.

Reamintim că CEC a anunţat sâmbătă, 29 octombrie, că a sesizat organele competente, inclusiv SIS-ul,  după ce pe rețelele de socializare a apărut o poză ce prezintă buletinul de vot pe care a fost aplicată ștampila „Votat”.

Conform informației de pe buletinul de vot respetiv, acesta ar fi destinat alegătorilor din secția de votare deschisă în or. Kursk, Federația Rusă (circumscripția electorală nr.1, secția de votare nr. 324 din or. Kursk).

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.