Una din trei moldovence e la fel de nehotărâtă ca bărbatul, tatăl, fiul sau fratele ei. Nehotărâţii n-au habar cum să rezolve problema scrutinului prezidenţial din această duminică din finalul lunii octombrie. Va fi încă una "a orbului", ca atâtea altele din istoria deocamdată nu foarte fericită a postcomunismului româno-moldovenesc?

Aş vrea să-i ajut, şoptindu-le răspunsul corect ca la şcoală. Cam aşa cum încercam, dacă puteam, să-mi ajut colegii de clasă mai neatenţi, mai lenţi, poate mai grei de cap şi la fel de nesilitori ca şi mine, să facă faţă unor năucitoare întrebări încuietoare puse când ţi-era lumea mai dragă de câte unui dascăl sadic.

De ce-i ajutam? De ce riscam să fiu dat afară, să stârnesc ţâfna vreunui profesor arţăgos şi-o consecutivă răzbunare în catalog? Simplu. Pentru că şi eu mă bizuiam pe ei să mă scoată din bucluc, dacă intram în impas.

Cum să-i ajutăm? La fel de simplu. Explicându-le oamenilor care e miza reală, nu cea sugerată de manipulatori, a alegerilor de duminică, dincolo de malversaţiunile foştilor sau actualilor guvernanţi. Dincolo de un oligarh sau altul, ori de extensia lor. Această miză îl depăşeşte sensibil pe un Plahotniuc. Sau pe oamenii săi de la Chişinău. În cauză e alegerea drumului optim al ţării. E destinul ei. Dacă o va lua spre vest. Sau spre Rusia. Căci pe loc nu poate sta în epoca globalizării. Iar diferenţa dintre cele două destinaţii îmi pare egală cu distanţa de la cer la pământ. Sau din paradis până spre suburbiile infernului. 

Fiindcă pe loc n-a putut sta nici până acum, Moldova e-n bucluc. Moldova e-n impas. Mai mult chiar decât România, care are norocul incomensurabil de a fi fost împinsă în NATO şi UE şi, dacă n-are partide în regulă ca să facă o democraţie funcţională cu ele, dispune măcar, pe lângă Bucureşti, de o regiune transilvană bine organizată, Republica Moldova stă mult mai rău.

Ca atare, a alunecat până la grumaz în hazna. Fosta Basarabie, ajunsă Moldova sovietică, iar apoi stat zis „independent”, alcătuind polul sărăciei europene, este o ţărişoară în bună parte capturată de oligarhi. Deşirată acum aproape trei decenii de un război civil postcomunist, organizat de „amicii” de la Moscova, soarta ei postbelică s-a pecetluit rapid. Şi mult mai are până ce moldovenii o vor ameliora. Ţara s-a văzut băgată în buzunar de mafioţi, spre a fi utilizată ca bază de spălat bani, ca depozit de prostituate, ca bastion de traficanţi, ca bancă de rezerve pentru netrebnicii.

Din cauza sărăciei şi a emigraţiei care i-au secat resursele intelectuale, manipulatorii ei externi n-au întâmpinat cine ştie ce probleme s-o păstreze captivă. Obiectivul lor e clar: să nu se schimbe nimic. Deci, să se împiedice ieşirea Moldovei din dependenţa de Rusia şi de interpuşii ei din oligarhie; să nu fie lăsată să-şi câştige la un moment dat o substanţă proprie, reală; să nu i se permită să-şi pună economia şi o justiţie autentică, independentă, pe picioare; să nu i se dea voie să-şi câştige pâinea singură, să împiedice furtul ca sistem şi, ca atare, să-şi cucerească o brumă de prosperitate cu ajutorul căreia să aibă acces toată suflarea la libertate şi demnitate.

Nu mai puţin clară e tehnica de bază a acestor manipulatori altfel, eficienţi, de vreme ce o treime din moldoveni nu ştiu pe cine să voteze. Arma principală a dezinformatorilor e o combinaţie de zvon şi kompromat. Se urmăreşte compromiterea prin mijloace abjecte a candidaturii care le încurcă socotelile, spre a o susţine pe cealaltă, mai convenabilă. Ultima ar bloca drumul ţării spre vest, care, după cum ştiu mafioţii, se încheie invariabil prin construcţia unui veritabil stat de drept. Şi, deci, prin asanarea infernului corupţiei. Ca şi prin integrarea în alianţe precum NATO, care ar împiedica un nou rapt teritorial.

De aici încolo, orice om de treabă ştie ce are de făcut, spre a-şi scoate ţara din puţul urât mirositor în care a aruncat-o oligarhia postsovietică. Alegerile prezidenţiale al căror prim tur se derulează duminică le oferă moldovenilor o şansă de a le arăta mafioţilor pisica. De a-şi elibera ţara şi a o relansa.

Condiţia este ca moldovenii să nu se lase perturbaţi de eticheta de „pro-europeni” a unora dintre cei care i-au jefuit. De rolul suspect al unor oligarhi precum Vlad Plahotniuc. Şi de nenumăratele campanii de compromitere a celor, nu tocmai mulţi, hotărâţi cu adevărat să pună interesele Moldovei, cele mereu congruente cu ale Europei, înaintea şi deasupra buzunarului propriu. În fruntea lor consider că se află Maia Sandu.

În luptă cu ea, socialistul Igor Dodon a dovedit cu asupra de măsură că n-are la inimă interesele Republicii Moldova, ci pe ale Rusiei. În speţă pe ale lui Putin, care aruncă în aer, de ani de zile, drepturile ruşilor. Ale propriilor cetăţeni. Şi odată cu ele, pe ale minorităţilor din federaţie. Le-ncalcă, simultan, trufaş, pe ale ţărilor vecine. Şi dinamitează necontenit dreptul internaţional făcându-se complice la crime în masă de felul celor, atroce, săvârşite atât în Ucraina, cât şi, la scară mult mai mare, în Siria.

A te face frate cu acest împieliţat nu-l va trece puntea pe moldovean, mai mult decât l-a trecut cândva pe mareşalul Antonescu alianţa lui cu Germania nazistă. Ci l-ar precipita în hău.

Dovada că Dodon nu merită elogii decât, cel mult, ca bine instruit lacheu al Moscovei, e chiar programul său antieuropean, anti-NATO, putinist. E impertinenţa lui colosală, proprie revendicării imperative a unei "neutralităţi" imaginare. Utilitatea acestui deziderat utopic constă în eliminarea oricărei şanse de prezenţă pe teritoriul republicii a unor trupe nord-atlantice, în stare să-i asigure Moldovei independenţa, în timp ce acelaşi Dodon n-are probleme să tolereze prezenţa în ţară a trupelor ruseşti de ocupaţie din Transnistria.

Or, de prostie Dodon n-ar trebui să fie bănuit. El ştie bine că o ţară mică, slabă şi săracă numai neutră nu poate fi. Prin urmare, ca preşedinte, ar împinge-o către robie şi cravaşa rusă.

Bine, dar nu-i reprezintă el pe rusofoni? Minoritari? Stângişti? Colegilor mai neatenţi, cărora un dascăl pus pe şotii le-ar pune această întrebare încuietoare, le voi şopti în clar, cu orice risc: nu e! Dodon nu reprezintă interese legitime, sociale sau naţionale, ci pe-ale unui imperiu certat cu legea şi morala. Iată de ce optez să o susţin pe o moldoveancă. De ce s-o ajutăm? Pentru că ne aflăm cu toţii în aceeaşi barcă. Iar dacă va câştiga Maia Sandu în turul doi, va birui la Chişinău, pentru un timp, speranţa.