Veşti proaste pentru românii care vor să emigreze în Canada fără viză

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rudy Demotte, ministrul-președinte al guvernului regiunii belgiene Valonia, a declarat miercuri că deocamdată este „imposibil” ca această regiune să-și dea acordul pentru semnarea tratatului de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Canada (CETA).

O poziție similară a fost exprimată și de premierul valon, Paul Magnette, înaintea negocierilor cu guvernul belgian, discuții de la care oficialii europeni speră o deblocare a situației în ultima clipă, el menționând că „în acest moment” nu există consensul necesar pentru sprijinirea tratatului.

„Continuăm să lucrăm pe propunerea Belgiei, iar apoi va trebui să prezentăm textul celor 28 de state membre ale UE și Consiliului European pentru a vedea dacă sunt de acord cu sugestiile noastre”, a explicat Magnette, conform Agepres. El a adăugat că acordul va putea fi semnat numai după ce statele blocului comunitar vor da un răspuns Valoniei.

După ce România și Bulgaria și-au ridicat obiecțiile cu privire la tratatul CETA, în urma acordului la care au ajuns cu Canada în chestiunea liberalizării regimului de vize, toate statele din UE și-au dat consimțământul pentru încheierea acestui tratat, cu excepția Belgiei, ce are nevoie de acordul tuturor celor cinci entități federale componente. Nemulțumită de mai multe prevederi ale tratatului, în special de cele referitoare la arbitrajul disputelor comerciale și la efectele asupra agriculturii, regiunea Valonia a respins acest acord.

Tratatul urma să fie semnat la summitul UE-Canada, programat pentru joi, dar a cărui desfășurare în aceste condiții rămâne incertă, o decizie urmând să fie luată de președinții Comisiei Europene și Consiliului European, Jean-Claude Juncker și Donald Tusk.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...