Reacția lui Dodon la retragerea lui Lupu: „Plahotniuc s-a înțeles cu americanii”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Candidatul PSRM Igor Dodon a reacționat la retragerea din cursa electorală a candidatului PD Marian Lupu, declarând că americanii l-au convins pe oligarhul Vladimir Plahotniuc să o facă președinte pe Maia Sandu.

„Ceea ce trebuia de demonstrat. Ceea ce spuneam de câteva luni, s-a adeverit. Maia Sandu este candidatul comun convenit la Washington de Victoria Nuland cu Vlad Plahotniuc. Acolo pe Plahotniuc au știut să-l convingă, au americanii metodele lor, au informația, investigațiile și dosarele lor. Iar Maia e o piesă în acea înțelegere. De la bun început, am fost cu toții antrenați într-un teatru regizat de americani, care avea ca final fuziunea tuturor forțelor pro-guvernamentale și pro-europene într-o singură platformă electorală. Azi a sosit momentul adevărului și a ieșit la iveală acest joc. Acum putem vedea who is who. Cei prostiți de Plahotniuc, votați-o acum pe sfînta Maia. Votați un Chirtoacă în fustă, care la fel ca primarul de Chișinău vorbește frumos, dar va face jocurile Coordonatorului”, se arată în reacția lui Dodon.

Acesta anunță mobilizarea socialiștilor, pentru a „lupta cu toate forțele, cu toată puterea să înfrângem această guvernare oligarhică și coruptă, cu toate marionetele ei. Vom informa cetățenii, vom ridica toți oamenii la votare. Vom lupta să învingem din turul I, cât oligarhia și americanii nu au pus în funcțiune toată mașinăria lor de manipulare și falsificare a alegerilor”.

Lupu a anunțat că se retrage din cursa electorală și își anunță susținerea pentru Maia Sandu. Acesta a anunțat că decizia a fost luată în urma analizei ultimelor sondaje, care arată că „există riscul” ca alegerile să fie câștigate de către liderul socialist, Igor Dodon.

„Datele pe care le avem astăzi arată că doamna Maia Sandu are șanse mai mari de a-l învinge pe Igor Dodon în turul 2, pornind de la un bazin mai larg pe care îl poate atrage. Candidatul de dreapta care intră în turul 2 are nevoie de fiecare vot pentru a învinge. Obiectivul PDM este de a câștiga candidatul proeuropean cu cele mai mari șanse”, a declarat Marian Lupu.

Lupu i-a îndemnat pe membrii PDM să susțină candidatul „proeuropean cu șanse”, care „lucreze în interesul țării” și să nu o „dezbine”.

Este interesant că anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă la care a participat și oligarhul Vladimir Plahotniuc, care a spus că decizia este una în vederea „consolidării vectorului european al țării”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...