Localnicii au declarat că o vor susţine masiv pe fosta şefă de la Educaţie şi că vor fi cu ochii în patru pentru a nu permite fraudarea scrutinului din 30 octombrie. 

Sala Casei de Cultură din Răzeni a fost neîncăpătoare pentru oamenii care au venit să discute cu Andrei Năstase şi Maia Sandu. Localnicii au vrut să afle programul de guvernare al candidatului comun al forţelor antioligarhice şi s-au interesat dacă îi va trage la răspundere pe toţi cei vinovaţi de jaful din sistemul bancar. Liderul PAS, Maia Sandu, a promis că va face lumină în acest caz. Totuşi, multe dintre întrebări se refereau la temerile oamenilor despre fraudarea alegerilor.

O femeie a venit la întrunire tocmai din Modena, Italia, acolo unde încearcă să-şi câştige existenţa de peste 13 ani. Spune că a fost alungată din ţară de sărăcie şi injustiţie, iar în tot acest timp, a sperat că va reveni. Unii guvernanţi i-au succedat pe alţii, dar oamenii simpli o duc din rău în mai rău.

Întâlnirile dintre Maia Sandu, Andrei Năstase şi localnici vor continua astăzi. Astfel, la 15:30, va avea loc o întrevedere la Liceul „Alexei Mateevici” din Căuşeni, iar la 17:00 la Casa de Cultură din oraşul Ştefan Vodă. Pentru mâine, la ora 12:00, este planificată o întâlnire la Parcul Urban de Autobuze, iar la ora 15:00 şi, respectiv, la 17:00, se vor desfăşura întrevederile cu localnicii din Sculeni şi Corneşti, raionul Ungheni.