(video) Usatîi vorbește despre rolul lui Plahotniuc în tentativa de omor al bancherului Gherman Gorbunțov

renato

Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a publicat o parte din discuțiile sale cu reprezentantul killerului Vitalie Proca, aflat în închisoare în România, în care se vorbește despre rolul direct al lui Vladimir Plahotniuc în tentativa de omor al bancherului Gherman Gorbunțov.

Înregistrarea audio a fost prezentată de Usatîi, după ce procurorii au pregătit ordinul de reținere a lui Usatîi, învinuindu-l de participare la omorul la comandă. Renato Usatîi a subliniat că anchetatorii din România, unde are loc investigarea cazului, iar Usatîi are statutul procesual de martor, cunosc despre conținutul acestor convorbiri.

„Proca a înaintat trei condiții în care el este gata să „anunțe” comanditarii, complici la crima comisă la București și despre Gorbunțov la Londra. Prima: transferați familia în România, cumpărați-le o locuință, în care familia și copiii să trăiască în siguranță. Condiția numărul doi: partea română îi oferă garanția că nu-l va extrăda în Moldova, indiferent de schema pe care o va inventa Plahotniuc și procurorii săi pentru asta. Și trei – în cazul recunoașterii vinovăției în crimele comise atât pe teritoriul României, cât și a Marii Britanii, să-și ispășească pedeapsa în România”, a declarat Usatîi.

Pe lângă asta, el a menționat că acea transmisiune de bani, care a devenit motivul formal al intentării din partea lui Plahotniuc a cauzei penale, este o parte a măsurilor operative, iar întregul episod este o parte a investigației care are loc în România. În legătură cu aceasta, Renato Usatîi a subliniat că suma analizată era destinată transferării familiei lui Proca în România. „Iar astăzi ce s-a întîmplat? Plahotniuc a arestat familia lui Proca, pentru ca acesta să nu înceapă a vorbi în România”, a explicat Usatîi, citat de r1.md.

Renato Usatîi a comunicat că se află în legătură permanentă cu anchetatorii țărilor Uniunii Europene în acest caz, iar rezultatul acestei activități va fi reținerea lui Plahotniuc cu învinuirea de organizare a crimelor la comandă și trafic de arme.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente