Andrei Năstase îi scrie lui Petro Poroșenko: Plahotniuc mă intimidează prin intermediul structurilor de forță din Ucraina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, i-a adresat o scrisoare preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko. În aceasta, Năstase vorbește despre situația din Republica Moldova și îl anunță pe liderul de la Kiev că oligarhul Vladimir Plahotniuc încearcă să-l intimideze prin intermediul structurilor de forță din țara vecină.

Năstase susţine că i s-a cerut să dea depoziţii într-un dosar penal, fără alte explicaţii, deşi în activitatea sa nu a avut nicio tangenţă cu Ucraina.

„Am toate temeiurile să presupun că apelul telefonic din partea instituţiilor de urmărire din Ucraina a fost făcut cu scopul de a mă intimida şi de a exercita presiune asupra partidului pe care îl conduc şi care este ţinta lui Plahotniuc, pentru a mă obliga să joc după regulile dictate de el în această cursă electorală. Sunt sigur că scopul final este tentativa de a mă obliga să părăsesc ţara şi, astfel, să mă retrag din viaţa politică în ajunul alegerilor parlamentare anticipate. Este un pic mai dificil să-şi realizeze scopul prin intermediul sistemului judiciar din Moldova, deoarece toţi partenerii noştri străini cunosc faptul că acesta este supus regimului oligarhic. Din aceste considerente, presupun că a fost implicată „artileria grea” sub forma organelor de drept din ţara vecină”, de arată în scrisoarea lui Andrei Năstase.

Redăm mai jos textul integral al acestei scrisori:

 Stimate Domnule Preşedinte,

Subsemnatul, Andrei Năstase, candidat pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, unul dintre primii trei candidaţi cu cel mai înalt rating, am decis să vă adresez această scrisoare în legătură cu suspiciunile rezonabile legate de faptul că instituţiile de drept din Ucraina acordă asistenţă şi susţinere considerabilă celui mai influent oligarh moldovean, Vladimir Plahotniuc, în pornirile acestuia de a instaura un regim autoritar în ţară. Cu părere de rău, asemenea acţiuni umbresc întru-un fel reputaţia şi demnitatea Dvs., întrucât mulţi experţi şi reprezentanţi mass media consideră că Dvs. personal l-aţi ajuta pe aşa-zisul partener de afaceri, despre care lucru ultimul se făleşte în diferite cercuri dubioase.  

Aş vrea să vă aduc la cunoştinţă faptul că  cetăţeanul Republicii Moldova, al României, Rusiei, şi, posibil, al altor state, Plahotniuc, care anterior avea numele Ulinici, în lipsa unei funcţii de stat, deţine controlul deplin asupra tuturor instituţiilor de stat din Moldova, inclusiv asupra structurilor de drept şi a sistemului judiciar, asupra tuturor fluxurilor financiare generate de activitatea economică din Moldova, precum şi asupra tuturor posturilor TV cu acoperire naţională. Pentru moment, dumnealui deţine controlul de unul singur, anterior însă, în perioada 2007-2009, controlul era exercitat prin intermediul preşedintelui comunist Voronin Vladimir, iar între 2009 şi 2015, împreună cu Vlad Filat controla sfera politică, iar sectorul financiar –  împreună cu Veaceslav Platon şi Ilan Shor.

Anume în perioada respectivă, în ţara noastră a fost desfăşurată o procedură criminală  în proporţii deosebit de mari de spălare a banilor mafiei ruseşti, a cărei valoare depăşeşte 18 mld. de dolari. Prin sustragerea în firme off-shore a câtorva miliarde de dolari, au fost falimentate trei bănci, inclusiv banca de stat de importanţă sistemică, şi au fost golite rezervele valutare ale Băncii Naţionale în sumă de aproximativ un miliard de dolari, care reprezintă aproape o treime din aceste rezerve.

Nivelul corupţiei şi al migraţiei cetăţenilor a atins cote alarmante şi fără de precedent. Anume din aceste considerente, secretarul general al Consiliului Europei, dl Jagland, în 2015 a numit Moldova drept un stat capturat. Aş vrea să menţionez că în pofida controlului deţinut asupra structurilor guvernamentale, Plahotniuc oricum nu se poate bucura şi de simpatia poporului, şi, prin urmare, are cel mai mare antirating din ţară, conform sondajelor – minus 92-94%.

În acest răstimp, am depus toate eforturile şi am implicat toate resursele pentru a lupta contra regimului Plahotniuc. În 2013-2014, am făcut publice mai multe informaţii despre acţiunile lui Plahotniuc-Platon privind atacurile raider şi spălarea banilor proveniţi din activitatea criminală a unor cetăţeni ruşi prin instituţiile bancare din Moldova.  

Trebuie de menţionat că anume aceste acţiuni, precum şi fraudarea rezervelor valutare naţionale, care erau completate inclusiv din resursele FMI, fac subiectul anchetei şi al investigaţiei serviciilor speciale federale din SUA şi personal deja de două ori am depus mărturii la Washington cu privire la acest dosar.

Date fiind aceste circumstanţe, Plahotniuc a fost obligat să-şi sacrifice partenerii din sfera politică, business şi schemele criminale, respectiv îi încriminează pe Filat, Shor şi Platon, care pentru moment sunt urmăriţi penal, făcându-i responsabili de toate acţiunile sale ilegale. 

În 2015 am devenit unul dintre fondatorii Platformei Civice Demnitate şi Adevăr, care timp de un an şi jumătate a organizat zeci de proteste în masă la care au participat zeci şi sute de mii de cetăţeni. În prezent, sunt liderul partidului politic Platforma Dreptate şi Adevăr şi duc o luptă acerbă împotriva dictatorului Plahotniuc, care, la ultimele alegeri parlamentare, a obţinut împreună cu partidul său de buzunar doar 19 mandate din 101, iar acum deţine controlul absolut asupra Parlamentului, a Guvernului şi a Preşedintelui şi prin toate mijloacele încearcă să distrugă opoziţia democrată şi reformatoare. 

În ultimele şase luni sunt expus unor atacuri media fără precedent din partea posturilor TV şi a presei de propagandă, pe care le deţine. Mai mult, au fost încălcate toate normele etice aferente securităţii personale, vieţii particulare şi familiei. Dar, în pofida celor menţionate, ratingul meu şi al partidului pe care îl conduc, în ultimele două luni s-a dublat. Totuşi, militând pentru realizarea intereselor naţionale, împreună cu echipa mea, am decis să mă retrag din cursa electorală în favoarea unui alt candidat cu viziuni proeuropene, pentru ca în urma consolidării eforturilor comune, acesta să acceadă în turul doi fără riscul ca acest prag să fie trecut şi de candidatul lui Plahotniuc.

Acest lucru a bulversat drastic planurile acaparatorului ţării noastre, care miza pe faptul că împotriva regimului oligarhic, în cursa electorală, vor participa ambii candidaţi pentru funcţia de preşedinte. Imediat după ce această declaraţie a fost făcută publică, am fost contactat de către Direcţia Generală Urmărire Penală din regiunea Odesa. Reprezentanţii instituţiilor de drept din ţara vecină, au decis pe “neaşteptate” să mă invite, „deocamdată în calitate de martor”, în cazul unui anumit dosar penal fără alte detalii şi explicaţii. Şi asta în condiţiile în care nu am desfăşurat nicio activitate economică în Ucraina şi nici practica mea în calitate de avocat nu a avut nicio tangenţă cu această ţară. Este foarte probabil că aş fi ignorat apelul, dacă acesta nu ar fi fost precedat de alte evenimente care au trezit reacţii din partea organizaţiilor internaţionale precum Amnesty International, faţă de predarea pripită şi ilegală a complicelui lui Plahotniuc autorităţilor din Moldova, care sunt controlate de către oligarh. Aceasta s-a întâmplat în momentul în care fostul partener urma să divulge toate afacerile murdare şi criminale ale lui Plahotniuc. 

La 11 octombrie 2016, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a emis Declaraţia Nr. 617, în care era stipulat faptul că procedura de extrădare a fost una ilegală şi că toţii martorii implicaţi în dosarul Plahotniuc sunt supuşi în permanenţă presiunilor politice. Date fiind aceste circumstanţe, am toate temeiurile să presupun că apelul telefonic din partea instituţiilor de urmărire din Ucraina a fost făcut cu scopul de a mă intimida şi de a exercita presiune asupra partidului pe care îl conduc şi care este ţinta lui Plahotniuc, pentru a mă obliga să joc după regulile dictate de el în această cursă electorală. Sunt sigur că scopul final este tentativa de a mă obliga să părăsesc ţara şi, astfel, să mă retrag din viaţa politică în ajunul alegerilor parlamentare anticipate. Este un pic mai dificil să-şi realizeze scopul prin intermediul sistemului judiciar din Moldova, deoarece toţi partenerii noştri străini cunosc faptul că acesta este supus regimului oligarhic. Din aceste considerente, presupun că a fost implicată „artileria grea” sub forma organelor de drept din ţara vecină.

Dacă analiza mea este corectă, nu-mi rămâne decât să regret profund acest fapt. În calitate de candidat pentru funcţia de Preşedinte, mereu am fost pentru consolidarea formelor de colaborare şi a relaţiilor de bună vecinătate cu Ucraina. În timpul evenimentelor care au avut loc în Ucraina în 2014, am acordat o atenţie şi importanţă sporită aspectelor ce ţin de ameliorarea controlului şi a securităţii pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. Am menţionat în repetate rânduri importanţa participării Ucrainei în formatul de negocieri privind reglementarea conflictului transnistrean şi aportul constructiv al acesteia pe durata ultimilor doi ani.

Atât Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr, cât şi eu personal, în repetate rânduri am declarat public despre lipsa transparenţei în procesul de achiziţionare a energiei electrice de către ţara noastră de la o firmă fantomă din Transnistria, în spatele căreia stă actualul lider politic de la Tiraspol, Şevciuk şi oligarhul Plahotniuc, obţinând pe seama consumatorilor moldoveni venituri colosale în valoare de 120 mil. de dolari anual. Am insistat şi vom insista asupra faptului că achiziţionarea energiei electrice din Ucraina este soluţia cea mai profitabilă pentru ţara noastră, iar relaţiile cu partenerii din Ucraina vor fi întotdeauna mai transparente comparativ cu afacerile cu firma-fantomă din Transnistria.

Refuz să cred, Domnule Preşedinte, că Dvs. aţi putea susţine într-un fel sau altul o persoană care ţine statul nostru în captivitate şi ale cărui acţiuni la conducerea acestei ţări sunt departe de standardele europene. Mai mult, anume la îndrumarea şi sub conducerea partenerilor săi criminali, ideea europeană a fost discreditată în Republica Moldova. Orientarea politică externă a acestei persoane, care deţine multiple cetăţenii, este un simplu obiect de negociere în relaţiile cu Statele Unite, Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă, în scopul menţinerii puterii cât mai mult timp posibil.

Dacă pentru a realiza acest scop va trebui să se întoarcă la 180 de grade şi să adere la Uniunea Vamală sau Uniunea Eurasiatică,  o va face fără nicio urmă de ezitare. Scopul său principal este să jefuiască până la ultimul bănuţ propriul popor. Din păcate, aceste consecinţe sunt din ce în ce mai vizibile. Moldova se află la un pas de dezastrul social şi economic. Misiunea mea şi a tuturor cetăţenilor cinstiţi este să salvăm ţara de la colaps şi să nu permitem blocarea acesteia în bezna dictaturii, dar şi să garantăm vecinilor noştri şi întregii Uniuni Europene că nu vom admite crearea în această parte a Europei de Est a unei zone transfrontaliere criminale controlate de Plahotniuc. Vă rugăm, nu ne staţi în cale, Domnule Preşedinte!


Cu deosebit respect,
Preşedintele Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr,
deocamdată candidat pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova,
Andrei Năstase


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...