Actualitate

Micii transportatori internaţionali anunţă proteste

Unul dintre micii transportatori, Iurie Tesa, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că practic zilnic transportatorii sunt supuşi controalelor din partea ANTA şi a Serviciului Vamal cu aplicarea amenzilor şi cu ridicarea plăcuţelor de înmatriculare. „S-a ajuns deja la situaţia când vameşii, de comun acord cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale, dau buzna în autovehicule şi trec la ameninţări directe la adresa călătorilor”, a declarat Iurie Tesa.

Potrivit lui, legislaţia din domeniu nu reglementează activitatea micilor transportatori, care au înaintat o petiţie Ministerului Transportului prin care au solicitat să iniţieze modificarea legislaţiei astfel încât să poată activa legal. Pe parcursul examinării petiţiei, controalele asupra transportatorilor urmau să fie stopate, dar acest lucru, potrivit lui Iurie Tesa, nu s-a întâmplat.

Ca reacţie la declaraţiile făcute în conferinţa de presă, Serviciul Vamal a emis un comunicat de presă în care specifică că măsurile de control întreprinse nu vizează coletele expediate pentru uz personal, ci doar mărfurile în cantităţi comerciale, camuflate printre aceste colete, ceea ce prejudiciază grav bugetul de stat, precum şi promovează o concurenţă neloială.

Micii transportatori sunt persoane fizice care transportă cu autovehiculele proprii până la opt pasageri. În Republica Moldova activează peste o mie de transportatori de acest gen. Protestele sunt planificate pentru 25 octombrie şi vor începe din cartierul „Telecentru” al capitalei. 

IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *