04:19:56 20.04.2024
Stiri

România, Bulgaria şi Belgia NU şi-au dat acordul pentru tratatul UE-Canada. Bucureștiul solicită ELIMINAREA vizelor pentru români

Știri 18.10.2016 20:48 Vizualizări1315 Autor: Ziarul National
România, Bulgaria şi Belgia NU şi-au dat acordul pentru tratatul UE-Canada. Bucureștiul solicită ELIMINAREA vizelor pentru români economica.net


România, Bulgaria şi Belgia au refuzat marţi, la reuniunea miniştrilor comerţului din UE, să îşi dea acordul pentru tratatul de liber-schimb între Uniunea Europeană şi Canada (CETA), relatează Belga, potrivit News.ro.

Delegaţiile bulgară şi română, care condiţionează acceptarea tratatului de liberalizarea vizelor pentru cetăţenii lor în Canada, şi-au menţinut rezervele, a explicat ministrul slovac al Economiei, Peter Ziga, care deţine în prezent preşedinţial Consiliului Comerţului.

Belgia nu a aprobat semnarea tratatul, pentru că entităţile federale valone au refuzat să le delege autorităţilor centrale dreptul de a semna acordul.

Uniunea Europeană le-a dat ţărilor termen până la summitul de vineri să aprobe acordul.

„Vom continua să lucrăm zi şi noapte pentru a putea să organizăm summitul de săptămâna viitoare cu Canada (programat pentru 27 octombrie – n.r.). Suntem implicaţi într-un dialog constant cu diferitele entităţi belgiene pentru a răspunde preocupărilor lor", a spus comisarul european pentru comerţ, Cecilia Malmstrom, după Consiliul Comerţului de la Luxemburg.

„Trebuie să existe un acord vineri, la summitul european. Prietenii noştri canadieni trebuie să ştie dacă trebuie sau nu să îşi rezerve biletele", a adăugat ea.

Canada va ridica vizele pentru unii cetăţeni bulgari începând din luna mai şi va lucra pentru a include toţi bulgarii în programul Visa Waiver până la sfârşitul anului viitor, a anunţat la începutul lunii octombrie biroul de presă al Guvernului bulgar.

Luna trecută, premierii Dacian Cioloş şi Justin Trudeau au avut, la New York, o întrevedere în cadrul căreia au discutat despre liberalizarea vizelor pentru cetăţenii români care călătoresc în Canada, cei doi prim-miniştri apreciind că există perspective bune pentru ca vizele să fie ridicate într-un viitor cât mai apropiat.

În luna mai, Bulgaria şi România şi-au exprimat reticenţa de a susţine acordul CETA, dacă Guvernul de la Ottawa nu le include în Visa Waiver.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md