Linkuri accesibilitate

Consiliul Coordonator al Audiovizualului de la Chișinău spune că doar două din 14 posturi tv monitorizate reflectă obiectiv şi echidistant campania electorală


Caircatură de Sergei Elkin.
Caircatură de Sergei Elkin.

În primul raport de monitorizare a campaniei prezidențiale în programele televizate, Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) constată că doar două din 14 posturi tv monitorizate reflectă „obiectiv” şi „echidistant” campania electorală. Este vorba de televiziunea publică Moldova 1 şi postul privat ProTV. Consiliul a criticat cel mai mult şapte posturi tv, şase dintre care au fost sancționate prin avertizare publică. Relatează Alla Ceapai:

Rezultatele monitorizării nu par să fie mulțumitoare, deşi previzibile, cel puțin unul dintre membrii CCA, Dragoş Vicol, a ajuns la următoarea concluzie:

„Posturile de televiziune în totalitate plătesc tribut celor care le finanţează.”

Cel mai probabil Vicol sugereaza că cele şase posturi tv avertizate public pe motiv că ar favoriza masiv anumiţi concurenţi electorali sunt finanţate de politicieni ori le aparțin. Două posturi sancționate, Accent TV şi NTV, l-au promovat pe candidatul socialiştilor Igor Dodon, al cărui apropiaţi deţin aceste posturi, cel puţin aşa arată declaraţiile privind proprietatea depuse la CCA. Celelalte patru posturi sancţionate, Publika, Prime, Canal 2 şi Canal 3, sunt ale democratului Vlad Plahotniuc şi l-au favorizat masiv pe candidatul democraţilor Marian Lupu. În cazul acestor posturi, impactul este mai grav pentru că toate patru au acoperire naţională, a menţionat membra CCA, Mariana Onceanu-Hadârca.

„La posturile Publika, Prime, Canal 2 şi Canal 3 situaţia este gravă. Bate toate aşteptările şi dovezile le avem aici. Câte 16,17, 18 minute acordate lui Marian Lupu. Este o campanie tendenţioasă, încalcă flagrant regulile şi nu poate fi vorba de o egalitate a şenselor. În general, nu se respectă regulile jocului.”

Abateri similare au fost constatate şi în cazul Jurnal TV care l-a favorizat masiv pe Andrei Năstase, de curând retras din cursa prezidențială. Jurnal TV al cărui proprietar declarat este Victor Ţopa, a scăpat de sancţiune pe motiv că a cerut amânarea examinării monitorizării, solicitare acceptată de CCA.

Mai mulți membri ai CCA au deplâns faptul că legislația nu le permite să sancţioneze mai dur posturile care au admis aceste încălcări „flagrante” a legislaţia audiovizuală şi au favorizat „masiv” anumiţi concurenţi electorali.

Dragoş Vicol: „Suntem neputincioşi în demersul nostru de a aplica nişte sancţiuni pe potriva gravităţii încălcărilor.”

Şi Mariana Onceanu-Hadârca, deplânge neputința instituției:

„Sunt şi revoltată şi sunt nemulţumită de faptul că nu pot acţiona altfel şi nu există alte pârghii. S-a discutat proiectul noului cod al audiovizualului. Poate că în situaţia campaniilor electorale ar trebui de văzut sancţiuni mai dure în funcţie de gravitate şi de proporţiile încălcării. Să nu mai aşteptăm cu acele avertizări ci să venim cu sancţiuni mai dure. Nu mă gândesc neapărat la sistare, ci la nişte amenzi care să fie foarte usturătoare.”

Dar iată ce a spus preşedintele CCA, Dinu Ciocanu: „Mi se pare că lucrurile nu se vor schimba până la finele campaniei electorale pentru că miza este mult prea mare şi fiecare va insista în continuare pe acei concurenţi electorali pe care îi favorizează chiar masiv şi exagerat, în unele cazuri. Situaţia este destul de gravă. Avem nevoie de modificări a codului audiovizualului sau de aprobarea unui nou cod care să prevadă nişte măsuri mult mai dure şi mai drastice în special în perioada campaniilor electorale. Altfel lucrurile nu se vor schimba.”

Mai mulţi experţi media constată că majoritatea parlamentară dominată de PD, s-a îngrijit să nu adopte până la începutul campaniei proiectul noului cod al audiovizualului. Proiectul urma să fie votat în a doua lectură la finele sesiunii de vară a parlamentului, dar a fost amânat şi deocamdată nu a fost inclus pe agenda sesiunii curente.

El prevede sancţiuni mai dure, iar pentru încălcări mai grave exclude principiul gradualităţii aplicării pedepselor. Potrivit actualului Cod, CCA poate aplica pedepse radiodifuzorilor gradual, începând cu avertizarea publică şi încheind cu retragerea licenţei şi, teoretic, consiliul nu e în drept să sară peste vreuna din cele patru trepte de pedepse graduale, care şi aşa sunt prea blânde, spun experţii.

Concluzia experţilor este că în aceste condiţii, în casa alegătorului va ajunge exact mesajul pe care şi-l doresc patronii principalelor posturi de televiziune şi radio, drept urmare cetăţeanul va merge la vot „spălat pe creieri”.

Din Ch Alla Ceapai pn REL

XS
SM
MD
LG