ADEVĂRUL despre MOARTEA lui Gyuri Pascu, dezvăluit după trei săptămâni de fosta soţie: „Marţi dimineaţă, la IML...''
Fosta soţie a lui Ioan Gyuri Pascu a postat pe blogul său un text lung, în care vorbeşte despre înmormântarea fostului membru al grupului Divertis, dar şi despre trăirile ei.
„Marţi dimineaţă, la IML, când l-am pupat şi l-am mângâiat, privindu-i zâmbetul şi fruntea senină, întrebându-l din nou de ce mi-a făcut-o şi pe asta, am simţit că parcă se-ncălzea sub mângâierea mea. Apoi, parc-ar fi turnat în mine o putere, o incredibilă putere s-a născut în mine auzindu-i vocea: „Tu ai uitat? Eu n-am murit şi nici n-am de gând să mor vreodată! Ce, eu sunt doar ăsta?” adică trupul la care mă uitam… Şi-apoi am înţeles că trebuie să fac ceea ce el îşi dorea, nu ceea ce lumea se aştepta sau îşi dorea (...) La fel şi Elena Cârstea care chiar a înţeles foarte bine că Gyuri nu-şi dorea altceva. Şi i-a cântat lui Gyuri în capela de la Agnita, chiar dacă era răcită, chiar dacă era şi ea obosită de câte făcuse acolo pentru înmormântare. Dar i-am spus:”nu pentru oamenii ăştia cânţi tu, Elena, ci pentru Gyuri!” Când a început să cânte, am ridicat ochii în sus şi am zâmbit, lăsându-mă cutremurată de-un fior ce s-a întins pe ambele braţe, nu doar pe unul… că doar aşa verificam noi autenticitatea unui talent: dacă ni se ridica părul pe braţe, era sigur autentic (...) Mi-am propus să nu-l lăsăm descoperit (n.r. în sicriu), ca să nu se altereze imaginea lui niciodată. Să rămână viu, aşa cum l-au văzut şi îl ştiu oamenii. Şi tare mult m-am bucurat când, seara, şi sora lui mi-a spus acelaşi lucru. Cred că nici lui nu i-ar fi plăcut treaba asta, cu-atât mai mult cu cât nu suporta să meargă la înmormântările cunoscuţilor, nicidecum ale prietenilor, nu suporta să treacă prin acest calvar'', a scris, printre altele, Daniela Maria Marin pe blogul ei, informează gandul.info.
VOT FINAL // Controalele abuzive pentru antreprenori, eliminate de către Parlament: Economii de aproape 70 de milioane de lei pe an
România și R. Moldova se CONECTEAZĂ prin „Aventură fără graniță. Educație prin teatru și film”. Chișinăul găzduiește un nou eveniment finanțat prin intermediul DDRM
FOTO // NATO a donat Armatei Naționale echipamente medicale în valoare de 700 000 de euro: Trusele, repartizate în unitățile militare