Integrarea europeană, baza platformei prezidenţiale a lui Marian Lupu

Marian Lupu, candidatul cu numărul 1 pe lista electorală la alegerile prezidențiale, și-a prezentat luni, 17 octombrie, platforma electorală cu genericul „Moldova europeană: puternică și prosperă”, care are la bază integrarea europeană a Republicii Moldova.

Marian Lupu a declarat la o conferinţă de presă că îşi propune drep scop asigurarea transformărilor necesare în țară astfel ca în următorii ani Republica Moldova să poată depune cererea de aderare la UE.

”Proiectul de țară pe care mi-l asum în calitate de candidat prezidențial este modernizarea europeană a Moldovei. Mă angajez, ca viitor președinte, să duc Moldova spre un nivel de viață european”, a declarat Marian Lupu.

Cele trei mari direcții prioritare ale programului sunt capitalul uman al țării; economia națională; funcționarea și întărirea statului.

Primul domeniu este dedicat capitalului uman al țării, în care accentul este pe educație, sănătate, protecție socială și ocrotirea familiei, cultură și biserică, dar și legăturile cu diaspora. ”Voi fi un președinte atent la protecția socială a categoriilor defavorizate – vârstnici, copii și invalizi. Iar cadrul în care moldovenii își păstrează tradiția și neamul este familia, de aceea măsurile pentru întărirea familiei în Moldova vor fi primordiale”, a declarat candidatul PDM.

În domeniul economiei, cel de-al doilea pilon pe care se bazează platforma electorală, candidatul PDM își propune să pună accentul pe atragerea investițiilor prin oferirea facilități pentru afaceri și asigurarea unei administrații capabile de a dezvolta infrastructura. ”Voi contribui din răsputeri să deschidem noi obiective industriale în Moldova, fabrici, uzine, parcuri industriale, așa încât să avem locuri de muncă bune și stabile. Consider că trebuie să dăm o atenție deosebită agriculturii”, a punctat Marian Lupu.

Un alt domeniu important, pentru care Marian Lupu va lucra în calitate de președinte, este întărirea și securitatea statului. ”Combaterea corupției aici este prima sarcină – e cel mai mare flagel care subminează statul și lovește interesele oamenilor”, a punctat liderul PDM.

În privința siguranței naționale, Marian Lupu a spus că este un apărator al statutului de neutralitate al statului nostru și consideră că acest statut protejează Moldova, inclusiv în contextul integrării în Uniunea Europeană.

Problema transnistreană, potrivit lui Marian Lupu, urmează să fie rezolvată în continuare pe cale pașnică în negocierile 5+2. Marian Lupu s-a declarat părtașul ideii asigurării unei autonomii largi a acestei regiuni și s-a declarat ”dușmanul politic” al federalizării Republicii Moldova care este un pericol pentru existența ei ca stat.

În domeniul politicii externe, Marian Lupu a accentuat necesitatea continuării implementării Acordului de asociere cu UE, reiterând în acest sens că acest document oferă deplina libertate a Repubicii Moldova de a menține relațiile cu partenerii din CSI . ”Nu am fost și nu voi fi părtașul unui al proiect geostrategic care este diametral opus celui european”, a accentuat prezidențiabilul.

În context Marian Lupu a declarat că scopul primordial al său în calitate de viitor președinte este depunerea cererii de aderare la UE. ”Pe durata mandatului prezidențial de patru ani să fie posibilă depunerea cererii oficiale din partea Republicii Moldova pentru obținerea statului de țară candidată la Uniunea Europeană. Acesta va fi obiectivul central al mandatului meu”, a menţionat Marian Lupu.

La evenimentul de lansare a Platformei, au venit alături de Marian Lupu speakerul Andrian Candu și prim-ministrul Pavel Filip, deputați și primari democrați, alți colegi de partid. Președintele Parlamentului și premierul au declarat că au venit să susțină candidatura lui Marian Lupu pentru a da un semnal puternic că doar prin conlucrare instituțiile statului pot oferi oamenilor din Moldova un viitor mai bun și îndeplinirea acelor așteptări pe care ei le au.

marian lupu

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.