Echipa de campanie a dnei Clinton n-a contestat autenticitatea acestor documente, subtilizate de către WikiLeaks din email-urile lui John Podesta, preşedintele de campanie al candidatei democrate.

Dna Clinton a acuzat însă guvernul rus că este responsabil de aceste scurgeri — punct de vedere împărtăşit şi de către guvernul american—, precum şi WikiLeaks că-l ajută pe rivalul său, republicanul Donald Trump, în cursa pentru Casa Albă.

Tonalitatea acestor discursuri arată opiniile dnei Clinton privind reglementările financiare, relaţiile sale cu preşedintele rus Vladimir Putin şi efectele negative ale precedentelor scurgeri ale WikiLeaks privind politica externă americană.

Declaraţiile candidatei democrate nu sunt radical diferite de recentele sale luări de poziţie, cu toate că ele sunt mai directe.

Într-un discurs rostit în octombrie 2013 pentru Goldman Sachs, ea sugerează că trebuie întreprinse acţiuni în scopul de a înfrâna, „din raţiuni politice'', abuzurile Wall Street-ului.

Discursurile pentru gigantul finanţelor au fost rostite de către Hillary Clinton în perioada cuprinsă între părăsirea postului de secretar de stat al SUA şi începutul campaniei sale prezidenţiale.