Util! Cetăţenii au fost instruiţi cum să ofere primul ajutor medical

dscn8461

Cu ocazia Zilei Europene a Resuscitării, aproape 500 de persoane au învăţat astăzi cum să salveze vieţi. Ministerul Sănătății și Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, cu sprijinul Proiectului moldo-elvețian REPEMOL, a organizat evenimentul public „Acționează pentru viață! Învață să acorzi primul ajutor!”. Iniţiativa a avut drept scop informarea și instruirea cetăţenilor în tehnicile de prim ajutor medical persoanelor care se află în stare de urgență sau au suferit un stop cardiac.

Cei prezenți la eveniment au fost învățați de specialiștii Serviciului de Urgență cum să execute corect manevrele de resuscitare în cazul unui stop cardiac, inclusiv manevrele de dezobstrucție a căilor aeriene în cazul pătrunderii de corpi străini (la adulți și copii). Pentru demonstrațiile practice au fost folosite manechine speciale.

În cadrul evenimentului, ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan a menţionat că, cetăţenii Republicii Moldova nu trebuie doar să dorească să salveze o viaţă, dar şi să ştie cum să o facă corect. De aceea organizarea acestor evenimente trebuie să devină o tradiţie.

„Este adevărat faptul că atunci când se întâmplă o situaţie de urgenţă, dacă există un cetățean activ, care este instruit şi poate oferi primul ajutor medical până la sosirea echipelor de urgenţă, rata de supraviețuire este mult mai mare. În condițiile Republicii Moldova, atunci când practic nu a existat un Program naţional sau un curs de instruire a cetăţenilor privind acordarea primului ajutor medical, considerăm că organizarea acestor evenimente este un pas extrem de important”, a menționat ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan.

În anul 2015, Serviciul de Asistenţă Medicală Urgentă a deservit peste 985 mii de solicitări. De asemenea, 53% din persoanele care au solicitat urgenţa, ulterior au fost spitalizați cu necesităţi medico-chirurgicale. Incidenţa solicitărilor populației la asistența medicală de urgența în anul 2015 a constituit 277,1 la 1000 de locuitori, comparativ cu 282,7 la 1000 de locuitori în anul 2010.

În Europa, numărul anual al celor care suferă un stop cardio-respirator este în jur de 500.000 de oameni. Victimele unui stop cardio-respirator au nevoie de manevre de resuscitare în cel mai scurt timp posibil, deoarece resuscitarea asigură un debit cardiac mic dar esențial către inimă și creier. Cu o intervenție corectă și în timp util rata de supraviețuire poate crește de 2-3 ori. Astfel, ar putea fi salvate circa 100 000 de persoane.

dscn8455

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente