Șapte persoane din Ucraina, Kazahstan și Moldova furau maşini din UE, după care perfectau acte și plăcuțe false

Șapte cetățeni ai Ucrainei, Kazahstan și Moldova, membri ai unui grup infracțional specializat în sustragerea automobilelor de lux din Uniunea Europeană, sunt cercetați penal de către oamenii legii din Moldova și organele de forță din UE.

Bărbații, cu vârste cuprinse între 29 și 51 de ani, sunt suspectați de răpirea automobilelor din Germania, Austria și Cehia. Capul grupării de 51 de ani, alias „Carandaș” și un alt membru al grupului din Chișinău au fost anterior judecați pentru jaf, tâlhării, escrocherii, huluganism.

Gruparea a intrat în vizorul forțelor de ordine de circa cinci luni, timp în care polițiștii au stabilit modul de acționare a suspecților.

Ofițerii de investigații în comun cu Procuratura Generală au stabilit că membrii grupului sustrăgeau mijloacele de transport, după care le perfectau acte și plăcuțe de înmatriculare false, înregistrate în RM. Plăcuțele și actele erau transportate prin intermediul altui membru al grupului în UE, iar mașinile erau comercializate pe teritoriul Ucrainei și Moldovei.

Recent, ofițerii de investigații în comun cu organele abilitate din Cehia și Ungaria au reținut doi membri ai grupului. Unul din ei, cetățean al Ucrainei, de 36 de ani  a fost reținut în Germania, în momentul răpirii unui automobil de model „BMW X5”. Totodată, un alt membru al grupului, cetățean al RM, a fost reținut în Ungaria în timp ce transporta din Germania în Moldova un automobil de model „BMW X5”, cu plăcuța de înmatriculare și pașaportul tehnic false, înregistrate la fel în Republica Moldova.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate la 12 octombrie, la domiciliile membrilor grupului din mun. Chișinău, au fost depistate mai multe obiecte ce prezintă interes la cercetarea cauzei penale și anume: 13 chei de la lacătele diverselor automobile cum ar fi ”Mecedes”, ”BMW”, ”Lexus”, ”Toyota”, 32 de microcipuri din cheile diferitor automobile, un automobil de model ”Mercedes Benz” cu numerele de înmatriculare din regiunea transnistreană cu semne vădite de falsificare atât a pașaportului tehnic, cât și a plăcuțelor de înmatriculare, 8 tije metalice special confecționate conform mostrelor de chei auto, destinate transmiterii membrilor grupului criminal nominalizat în țările Uniunii Europene.

Dacă persoanele se vor dovedi a fi vinovate, aceștia riscă închisoare de la 7 la 12 ani.

La moment, angajații Inspectoratului Național de Investigații în comun cu organele abilitate din Uniunea Europenă întreprind măsuri de documentare a tuturor membrilor grupului criminal, cu anihilarea ulterioară a acestora și stabilirea unităților de transport sustrase.

[youtube id=”Po_58OwcJ0Y” start=”0″]

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.