Republica Moldova şi Rusia îşi propun eliminarea barierelor în relațiile comercial-economice

Planul de acțiuni pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Federația Rusă pentru anii 2016 – 2017 urmează să fie semnat în cadrul ședinței Comisiei moldo-ruse de cooperare comercial-economică, care va fi organizată la finele lunii noiembrie la Soci.

O decizie în acest sens a fost luată astăzi în cadrul întrevederii la Chișinău a  co-președinților Comisiei, vicepremierilor Octavian Calmîc și Dmitri Rogozin.

În timpul discuțiilor, Octavian Calmîc și Dmitri Rogozin  au trecut în revistă prevederile Planului de acțiuni pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Federația Rusă pentru anii 2016 – 2017, expunându-și pozițiile pe fiecare dintre cele 13 compartimente – comercial-economic, transport, agroalimentar, industrial, energetic, mediul de afaceri, umanitar, etc.

Interlocutorii au constatat că eliminarea barierelor în relațiile comercial-economice dintre două state poate fi realizată și în condițiile participării Republicii Moldova într-un regim de liber schimb atât cu UE, cât și cu CSI.

Vicepremierii Octavian Calmîc și Dmitrii Rogozin au convenit ca până la ședința Comisiei interguvernamentale, grupele de experți să pregătească toate procedurile protocolare și tehnice pentru semnarea documentului.

În cadrul întrevederii au fost abordate și un set de subiecte de pe agenda relațiilor bilaterale, care vizează problemele eliminării taxelor vamale, tranzitului de mărfuri din Republica Moldova prin teritoriul Federației Ruse spre Kazahstan și Kârgâstan, intensificarea cooperării comercial-economice pe platforma CSI, permiselor pentru efectuarea transporturilor de mărfuri, etc.

rogoyin camic

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.