De față cu Victor Ponta, Putin și Erdogan pun bazele unui mega-proiect: Ce rol va avea Marea Neagră

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rusia şi Turcia au semnat luni un acord privind realizarea proiectului de gazoduct TurkStream, care va transporta gaz rusesc în Europa pe sub Marea Neagră, transmite AFP.

La capătul unei întrevederi de o oră şi 40 de minute, prilejuită de Congresul mondial al Energiei de la Istanbul, preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său Recep Tayyip Erdogan au convenit asupra termenilor acestui proiect energetic major. Victor Ponta e și el prezent, ca delegat, la Congresul mondial al Energiei de la Istanbul.

Acordul parafează reconcilierea dintre Moscova şi Ankara după o gravă criză diplomatică declanşată de doborârea de către aviaţia turcă a unui avion al armatei ruse care survola frontiera siriano-turcă în noiembrie 2015.

Proiectul TurkStream a fost prezentat public la sfârşitul lui 2014, în acelaşi timp cu abandonarea, în plină criză ucraineană, a proiectului South Stream, blocat de Uniunea Europeană.

Acordul semnat luni „prevede construirea a două conducte” ce vor forma gazoductul pe sub Marea Neagră, a declarat presei directorul executiv al Gazprom, Aleksei Miller.

„Capacitatea fiecărei conducte va fi de 15,75 miliarde de m3 de gaz pe an”, a precizat el.

Acordul a fost semnat de cei doi miniştri ai energiei, în prezenţa preşedinţilor Erdogan şi Putin.

Liderul de la Kremlin se află pentru prima oară în Turcia de când Moscova şi Ankara au decis, la sfârşitul lui iunie, normalizarea relaţiilor bilaterale, însă întrevederea de luni a fost cea de-a treia în aceeaşi perioadă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...