Angela Merkel a fost primită în capitala Nigerului cu onoruri militare şi are programată o întrevedere cu preşedintele Mahamadou Issoufou, va vizita o şcoală şi un birou regional al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), urmând să se întâlnească şi cu soldaţii germani care asigură aprovizionarea pe calea aerului a contingentului de 550 de soldaţi germani din misiunea internaţională de menţinere a păcii în Mali, ţară unde s-a aflat duminică.

„Este foarte important ca statele africane să nu-şi piardă cetăţenii calificaţi”, astfel încât aceştia să poată contribui la dezvoltarea economică a propriilor ţări, a spus Angela Merkel la Bamako, unde a insistat pe continuarea acordării de sprijin militar în paralel cu intensificarea cooperării pentru dezvoltarea economică a părţii de nord a statului Mali, unde acţionează numeroase grupări islamiste şi unde a fost desfăşurată misiunea internaţională de menţinere a păcii (MINUSMA).

Germania, Franţa şi Italia doresc să dezvolte parteneriate strânse cu Niger şi Mali, două dintre principalele ţări de tranzit ale imigranţilor care ajung în Europa venind din Africa Subsahariană. Din Niger, ei traversează Libia, ţară unde persistă haosul provocat de războiul civil şi absenţa unei autorităţi statale, iar de pe coastele libiene pleacă înspre Europa cu ajutorul ambarcaţiunilor oferite de traficanţi. Anul acesta, până la jumătatea lunii septembrie, în Italia au debarcat circa 130.000 de imigranţi, cifră care aproape a egalat-o pe cea de pe tot parcursul anului trecut (132.000), majoritatea imigranţilor care traversează Mediterana provenind din statele Africii.

După vizita în Mali, Angela Merkel îşi va încheia turneul african în Etiopia, unde executivul de la Addis Abeba a declarat sâmbătă starea de urgenţă în urma protestelor antiguvernamentale violente din regiunea Oromo.

La rândul său, ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, a efectuat o vizită în Nigeria. El a subliniat acolo primele succese înregistrate de autorităţile nigeriene în lupta împotriva grupării islamiste Boko Haram, dar a atras atenţia şi asupra necesităţii combaterii corupţiei în acest stat, cel mai populat al Africii. Conform datelor Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), circa 20% dintre imigranţii care debarcă în Italia provin din Nigeria.