Cu câteva zile până la sărbătoare! Coadă imensă la moaștele Sf. Parascheva din Iaşi// FOTO

Deşi mai sunt câteva zile până la sărbătoare, duminica dimineața, curtea Mitropoliei din Iaşi s-a umplut de credincioși care au vrut să se închine la moaștele Sf. Parascheva.

Coada imensă s-a format până la intrare, amintind parcă încă o dată că mai sunt câteva zile până la cea mai mare sărbătoare religioasă pentru oraș. De asemenea, a fost montat baldachinul pe care va fi așezată racla Sf. Parascheva pe 14 octombrie.

„Sfânta Parascheva este cunoscută în popor şi ca „Sfânta Vineri”, iar, anul acesta, hramul cade tocmai într-o zi de vineri. Sfânta Parascheva era cinstită în Moldova cu mult înainte ca sfintele moaşte să fie aduse la Iaşi. Prima biserică cu hramul sfintei, cea de la Roman, este atestată la 1408, în timp ce sfintele moaşte au fost aduse în 1641. Sperăm ca pelerinii care vor veni în acest an la Iaşi să primească mângâierea sufletească şi duhovnicească pe care o caută. Mulţi vin să-şi umple, ca să zic aşa, bateriile sufleteşti. Noi le vom sta la dispoziţie şi ne vom strădui să le venim în întâmpinare cu tot ce este nevoie“, a spus preotul vicar Marian Timofte, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei, citat de Ziarul de Iasi.

În curtea Mitropoliei va fi instalat un cort pentru acordarea primului ajutor. Mitropolia va pregăti pachete cu alimente, ceai şi cafea pentru pelerini. Aceştia vor avea la dispoziţie şi 650 de pelerine de ploaie.

coada parascheva

Ordinea publică pe parcursul Sărbătorilor Iaşului va fi asigurată de 700 de poliţişti şi jandarmi. Forţele de ordine locale, provenite din rândurile Poliţiei, Poliţiei de Frontieră, Poliţiei Locale, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţe şi Jandarmeriei vor fi sprijinite de efective ale grupărilor mobile de jandarmi din Bacău şi Braşov.

coada Parascheva

Foto: Radio Iaşi

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.