22:23:24 23.04.2024
Stiri

De patru ani, FĂRĂ Aureliu Busuioc. Care a fost ULTIMA apariție publică a maestrului

Social 09.10.2016 11:30 Vizualizări2227 Autor: Ziarul National


În noaptea zilei de 8 octombrie 2012, ne luam rămas-bun de la scriitorul Aureliu Busuioc.

Autorul cunoscut mai ales pentru romanul său „Singur în fața dragostei” s-a stins la aproape 84 de ani, în locuința sa din Chișinău, după ce fusese externat din spital cu câteva zile înainte.

Aureliu Busuioc avea probleme locomotorii și era imobilizat într-un scaun cu rotile.

Ultima apariție a sa în spațiul public a fost în luna mai a aceluiași an (vedeți video-ul de mai sus).

Anterior, fiul scriitorului, Corneliu Busuioc, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că maestrul a lăsat un mesaj pe patul de moarte. „Nu pot face public acel mesaj. Cel căruia i-au fost adresate cuvintele mai este în viață. O să vină timpul să le spun. Sunt niște cuvinte „de laudă”. Era ca de obicei, dar la un moment dat s-a simțit rău. Când a venit Salvarea, nu mai vorbea, deși dădea semne că ne înțelegea ce îi spunem”, ne-a spus fiul lui Aureliu Busuioc.

Aureliu Busuioc s-a născut pe 26 octombrie 1928 într-o familie de învățători din satul Codreanca din județul interbelic Orhei, actualmente în raionul Strășeni. A învățat la liceul „T. Boga” din Timișoara, la Școala Militară de Ofițeri Activi de Transmisiuni din Sibiu, pe care a abandonat-o în timpul examenelor finale pentru a reveni în Moldova în 1949. La Chișinău a studiat la Institutul Pedagogic de Stat „Ion Creangă”.

Pe lângă romanul „Singur în fața dragostei” (1966), care a fost ecranizat la „Moldova-film”, Aureliu Busuioc a mai scris romanele „Unchiul din Paris”, „Lătrând la lună”, „Hronicul găinarilor” etc., scenarii de teatru, film și poezii.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md