Reamintim că, marţi, o femeie de 25 de ani însărcinată în luna a noua a fost internată, iar în timpul nopţii a cerut ajutor, dar nimeni nu ar fi venit să o examineze. Dimineaţa, în urma ecografiei, s-a constatat că fătul era mort. Potrivit medicilor, femeia suferea de o patologie care ar fi provocat decesul copilului.
Moaşa de la Spitalul nr. 1 din capitală, care a neglijat solicitarea unei gravide, a demisionat. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Cristina Ipati, angajata a scris o explicaţie şi şi-a motivat inacţiunea prin faptul că gravida nu era în travaliu. Moaşa era angajată de o lună în cadrul spitalului.