Trimite e-mail | Printeaza
Economie
03.10.2016

La Chișinău s-a desfășurat ședința Comisiei moldo-beloruse de cooperare comercial-economică

La Chișinău s-a desfășurat ședința Comisiei moldo-beloruse de cooperare comercial-economică

Aspectele colaborării bilaterale dintre Republica Moldova și Belarus, precum și extinderea acestora, în special,  în domeniile agroalimentar, farmaceutic, producerea semințelor, dar şi în sectorul vinicol, au fost discutate astăzi în cadrul celei de-a XVII-a ședințe a Comisiei moldo-beloruse de cooperare comercial-economică.
 
În rezultatul ședinței Comisiei au fost semnate 5 acorduri şi amendamente la documentele încheiate anterior - privind implementarea proiectului comun de renovare a parcului de autobuze în Republica Moldova, în domeniul politicilor de tineret, arhitecturii și construcțiilor, planul acțiunilor de colaborare dintre UTA Găgăuzia și regiunea Minsk în domeniul comercial-economic, educație, cultură pentru anii 2017-2019, etc. În cadrul comisiei a fost semnat un șir de contracte dintre agenți economici din Moldova și Belarus în domeniul transportului (asamblarea troleibuzelor, livrarea și comercializarea autobuselor, tractoarelor), livrarea faianțelor de ceramica, containerelor de gunoi, utilaje pentru asamblarea tractoarelor destinate colectării strugurilor etc. Pornind de la experiența pozitivă a proiectului de asamblare a troleibuzelor beloruse, părțile au convenit să lanseze un proiect similar de asamblare la Chişinău a autobuzelor beloruse de marca „MAZ”.
 
Analizând rezultatele cooperării comercial-economice dintre două state. viceprim-ministrului Octavian Calmîc, co-președinte al Comisiei din partea Republicii Moldova, a menționat că între Moldova și Belarus există un cadru juridic foarte eficient, care poate facilita dezvoltarea relațiilor dintre două țări pe toate dimensiunile. ”Astăzi noi avem semnate peste 100 de acorduri și acte normative, care ne permit în relațiile noastre bilaterale să evităm problema dublei impuneri, să promovăm și protejăm investițiile reciproce, etc. Toate acestea ne permit să dezvoltăm relațiile noastre și drept exemplu sunt documentele semnate în rezultatul ședinței Comisiei de colaborare comercial-economică”, a menționat ministrul Economiei.
 
La rândul său, co-președintele Comisiei din partea Republicii Belarus, viceprim-ministrul Mihail Rusâi, a menționat că autoritățile de la Minsk sunt interesate în dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova, inclusiv prin realizarea unor proiecte investiționale în diferite domenii. ”Mai mult, Republica Belarus este interesată în preluarea bunilor practic ale colegilor din Moldova privind dezvoltarea sectorului agroalimentar, vinicol, industriei ușoare, etc”, a menționat oficialul belorus.
 
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei, în cadrul ședinței de azi s-a convenit ca următoarea reuniune a Comisiei moldo-beloruse de cooperare comercial-economică să fie organizată pe parcursul anului 2017 la Minsk.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus