Discuții la Washington despre evoluțiile din Republica Moldova

parlament.md

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, continuă întrevederile cu oficialii americani la Whashington. Acesta a participat în cadrul unei dezbateri la care au fost prezenți experți de la Departamentul de Stat, Departamentul Comerțului al SUA, Institutul Național Democratic, Institutul Internațional Republican etc.

Discuțiile s-au referit la provocările interne și externe pe care le întâmpină Republica Moldova, modalitatea de depășire a acestora, stadiul de implementare a reformelor prioritare, inclusiv a prevederilor Acordului de Asociere Republica Moldova – UE, a Foii de parcurs privind agenda de reforme prioritare și a precondițiilor FMI. Alte subiecte abordate în cadrul discuțiilor au fost contextul electoral și eventualele scenarii post-electorale din Republica Moldova, evoluțiile în dialogul dintre Parlament și Adunarea Populară de la Comrat, precum și situația din regiunea transnistreană.

La Washington Speakerul Andrian Candu a mai avut întrevederi la Fondul German Marshall și Organizația”Freedom House”, unde a discutat cu oficialii americani despre prioritățile legislative pentru sesiunea de toamnă, lupta cu corupția și cooperarea cu societatea civilă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente