Potrivit denunţătorului, bărbaţii, susţinând că au influenţă asupra unui judecător din cadrul Judecătoriei Drochia, care examinează o cauză penală de învinuire pentru şantaj, ar fi pretins 40 000 de lei pentru a-l determina pe magistrat să adopte o sentinţă non privativă de libertate în privinţa inculpatului.

Urmare a măsurilor speciale de investigaţie şi acţiunilor de urmărire penală, cei doi au fost prinşi în flagrant delict, după primirea sumei de 40 000 de lei, transmisă sub controlul CNA.

Suspecţii au fost recunoscuţi în calitate de bănuiţi şi reţinuţi pe un termen de 72 de ore. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiţii riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă de până la 80 de mii de lei.