(VIDEO) Meci extraordinar pe „Mestalla”; Alves a apărat 2 penalty-uri, dar Valencia tot a pierdut

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Diego Alves îşi continuă prestaţiile senzaţionale în poarta Valenciei. Goalkeeper-ul „liliecilor” a apărat două penalty-uri, de data aceasta în disputa cu Atletico Madrid, scor 0-2, de pe teren propriu.

Portarul de 31 de ani l-a devansat săptămâna trecută pe Andoni Zubizarreta, care deținea recordul penalty-urilor apărate în Primera Division. Diego Alves ajunsese astfel la al 17-lea penalty apărat în Primera Division, după victoria obţinută pe terenul lui Leganes, scor 2-1.

Astăzi, într-un duel mult mai greu, Alves a „recidivat”, dovedind încă o dată că e unul dintre cei mai buni din toate timpurile când vine vorba de 11 metri. Goalkepeer-ul a ghicit, pe finalul primei reprize, colţul ales de Griezmann şi a apărat penalty-ul (al doilea într-o săptămână ratat de starul lui Simeone, care greşise ţinta de la punctul cu var şi în Liga Campionilor, contra lui Bayern).

În partea secundă, Alves a fost din nou impecabil: a sărit în dreapta la un nou penalty, executat de această dată de Gabi. Flerul său nu a dat nici de această dată greş, mijlocaşul lui Atletico executând extrem de slab.

De notat că Alves a fost până în prezent faţă în faţă cu adversarii, de la punctul cu var, de 41 de ori în întreaga carieră. Doar în 20 de rânduri a fost învins (19 parade salvatoare; de două ori, opozanţii nu au nimerit cadrul porţii).

Portarul brazilian a luat totuși 2 goluri, marcate de Griezmann și Gameiro, care o aduc pe Atletico pe prima poziție a clasamentului, cel puțin până la încheierea acestei etape.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...