Câți candidați am putea avea în buletinele de vot la alegerile prezidențiale
În ultima zi în care grupurile de inițiativă au mai putut aduce semnături, astăzi la Comisia Electorală Centrală au venit încă opt candidați cu solicitarea de a fi înscriși în cursa electorală.
Este vorba de Ana Guțu, desemnată de Partidul Politic „Dreapta”, și candidații independenți Valeriu Ghilețchi, Maia Laguta, Ion Dron, Roman Mihăieș, Vasile Tarlev, Vitalia Pavlicenco și Silvia Radu.
Dacă semnăturile prezentate de aceștia vor fi validate de către autoritatea electorală, buletinul de vot la 30 noiembrie ar putea conține numele a 16 candidați.
Comisia Electorală Centrală a înregistrat până acum opt candidați la alegerile prezidențiale - democratul Marian Lupu, liberalul Mihai Ghimpu, liderul PPEM, Iurie Leancă, președintele PPDA, Andrei Năstase, reprezentantul „Ravnopravie”, Inna Popenco, Dmitri Ciubașenco, desemnat de către Partidul Politic „Partidul Nostru”, Maia Sandu, desemnată de către Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” și Igor Dodon, desemnat de către Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din R. Moldova”.
Menționăm că, în total, 24 de persoane și-au anunțat intenția de a candida la funcția de șef al statului, cinci dintre care s-au retras ulterior, menționând că este imposibil să colectezi cel puțin 15 mii de semnături necesare pentru înregistrarea în cursa electorală.
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei