Judecând după presa de la București, nu doar pe ambele maluri ale Prutului, ci în general în Europa, politica se face fără speranță, în absența soluțiilor.
Răzvan Voncu trece în revistă, în „Adevărul”, posibilii candidați ai partidelor încă adepte, de bine de rău, ale europenizării Republicii Moldova. Constată că fiecare candidatură are deja frâna trasă. Vlad Filat? ”Demagog mediocru, ”susţinut iresponsabil, ani de zile, de către regimul Băsescu” și care a fost condamnat pentru corupție. Vlad Plahotniuc? ”Discipolul de mâna a doua al lui Sorin Ovidiu Vântu”, care se visează ”marele păpușar”, or atribuțiile subțiri ale funcției prezidențiale nu-i lasă la îndemână și sforile necesare. Mihai Ghimpu? ”Cel mai logic şi mai coerent politician din Basarabia”, crede Voncu, dar din păcate, punctele lui de vedere privind Unirea şi NATO ”nu fac unanimitatea la Chişinău”. Marian Lupu e ”prea inteligent”. Iurie Leancă e promițător, dar continuă să aibă o bază de susținere prea fragilă. Ceilalți ”nu contează”. Comentatorul vede însă în acest impas mai degrabă o potențialitate. ”Mai toţi marii câştigători ai unor alegeri, scrie el, au început prin a fi perdanţii altora. O înfrângere, acum, pe fondul unei campanii inteligente, care să îi pună probleme reale lui Dodon şi să îl oblige la concesii, care să recapaciteze publicul şi majoritatea în favoarea reformelor şi al spiritului de demnitate din 2009, ar conta mai mult decât o victorie dinainte aranjată. Ar putea duce la naşterea unui lider, de care majoritatea pro-europeană are mare nevoie, acum şi în viitor”.
În curând va fi un an de la tragedia petrecută în clubul bucureștean Colectiv. Ioan Stanomir (Contributors.ro) observă că s-a reconfirmat ”una dintre maladiile cronice ale spiritului public” din țară: amnezia. Atunci, imediat, ”au existat clipe de emoţie, (...) clipe de solidarizare, (...) clipe în care vocea cetăţenilor a răsunat, distinct şi ameninţător, dar peste toate aceste instantanee de luciditate militantă s-a aşternut tăcerea densă a resemnării, retragerii, înfrângerii, izolării”. Acum, ” România politică se înfăţişează mai stabilă ca niciodată în articulaţiile ei arogante”.
Pe același site, Gabriel Liiceanu mărturisește că a găsit din nou motiv de uimire, deși de multă vreme nu-l mai miră nimic în România. De această dată, a fost includerea în componența comisiei create de administrația prezidențială ca să schițeze un nou proiect de țară a academicianului Ioan Aurel Pop, profesor universitar și rector al Universității Babes-Bolyai. Ioan Aurel Pop a făcut parte din comisia de analiză a doctoratelor și s-a dezis de primul verdict de plagiat dat de experți în cazul tezei de doctorat a fostului premier Victor Ponta. Recent, același Ioan Aurel Pop a fost ales și la conducerea organismului cu pricina, care a căpătat o nouă componență. Liiceanu se întreabă pur și simplu ”dacă mai există o asemenea țară pe lume”.
E greu de spus ce ar mai putea fi făcut în Uniunea Europeană dacă ceea ce scrie un raport occidental, ”absolut exploziv”, consideră Cristian Unteanu în Adevărul, se confirmă: ar fi vorba despre infiltrarea profesionistă a serviciului de propagandă rus în spațiul european prin intermediul organizațiilor nonguvernamentale de toate tipurile imaginabile.
