Ucrainean la volanul unui autoturism căutat de Interpol, reţinut la Leuşeni

Un autoturism în valoare de circa 12.000 de euro, care figura în baza de date a Interpol ca fiind căutat de autoritățile ucrainene, a fost descoperit de polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni.

Reținerea mașinii a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, în timp ce un cetățean ucrainean intenționa să traverseze frontiera de stat, pe direcția ieșire din R.Moldova.

TOYOTA AVENSIS, înmatriculată în Ucraina și fabricată în anul 2011, era condusă de un bărbat de 39 ani, locuitor al oraşul Odesa, Ucraina. În cadrul procedurii de control al documentelor prezentate pentru autorizarea trecerii frontierei de stat, politțiștii de frontieră au constatat că mașina figura în baza de date Interpol ca fiind căutată de autoritățile ucrainene, din luna aprilie 2016.

În timpul audierii, șoferul a declarat că este în posesia mașinii din 2011, însă în anul curent a avut o situație neplăcută, în care a fost nevoit să apeleze la ajutorul O.I.P.C Interpol, deși problema a fost rezolvată nu s-a reușit scoaterea acesteia din baza de date.

Polițiștii de fontieră continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele cazului. Până la finalizarea anchetei, autoturismul a fost indisponibilizat și se află pe teritoriul punctului de trecere Leușeni.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.