23:13:40 28.03.2024
Stiri

MK: CSI MOARE pe mâna Kremlinului

Politică 25.09.2016 19:30 Vizualizări1542 Autor: Ziarul National
MK: CSI MOARE pe mâna Kremlinului europalibera.org


Summit-ul CSI (Comunitatea Statelor Independente) care a avut loc pe 16 septembrie în Kârgâzstan a aniversat 25 de ani de la înființare. Timp suficient pentru a evalua eficiența organizației, starea și perspectivele de dezvoltare. Concluzia dupa 25 de ani este însă tristă, scrie „Moskovski Komsomoleț” – CSI este pe moarte!

Graba cu care CSI a fost constituită la începutul anilor ’90 din start a pus in fundamentul organizatiei contradicții care au transformat „Comunitatea” în copil născut mort. Fiecare dintre țările incluse în CSI își urmărea propriile obiectivele. Astfel, Belarus și Rusia au crezut că aceasta este calea pentru o cooperare și unitate mai strânsă, iar Ucraina și Moldova încă de la început au văzut în CSI un mod civilizat pentru a ieși din URSS.

Astazi insa este clar că CSI scârție din încheieturi. Paradoxal dar, în pofida acuzațiilor Kremlinului la adresa uneltirilor Occidentului, în ultimii ani, Rusia a fost principala forță centrifuga care a făcut tot posibilul ca mulți aliați sa se îndepărteze spre Occident și NATO sau China.

În lumea modernă, este imposibil să te aștepti sa ai influenta doar bazandu-te pe o armata puternica și servicii diplomatice bune – totul este legat de economie. Belarus, care in mod constant cerșea bani de la Moscova, simțind adâncimea crizei din Rusia a început să facă avansuri Europei, unde bani sunt cu siguranță.

Republicile din Asia Centrală nu au fost niciodata interesate cu adevarat de CSI, cu atât mai puțin de CEEA și Uniunea Vamală. În zona este mult mai important sa ai legaturi financiare și economice strânse cu China, care nu-și impune standardele și politicile sale, așa cum o face Rusia.

Dar chiar și fără sa existe probleme financiare, Rusia se poate certa din nimic cu cei care i-au oferit sprijinit complet. Acest lucru îl ilustrează situația cu Armenia, care incepe sa fie dezamagita de aliatul sau din cauza faptului că Moscova nu a fost în măsură să se hotarasca în situația conflictului din Nagorno-Karabah. Astfel, desi declarativ sprijina Erevanul, Moscova vinde arme inamicului armenilor – Azerbaidjanul. Popularitatea relatiilor de prietenie tinde din aceasta cauza vertiginos spre zero.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md