Zvonurile conform cărora S8 ar veni dotat cu un ecran la rezoluţie 4K au apărut în mediul online de ceva vreme, iar ecranul super-dens ar fi creat astfel încât să ofere o experienţă semnificativ îmbunătăţită în domeniul realităţii virtuale. Este lesne de înţeles că un astfel de ecran are nevoie de o placă video puternică, iar cele mai noi informaţii susţin că Samsung ar putea folosi cea mai avansată placă video de la ARM în interiorul procesoarelor Exynos. Zvonurile apar de la sammobile.com, iar site-ul ne indică faptul că Samsung va echipa procesoarele Exynos 8895 cu cipul grafic Mali-G71 de la ARM.

Conform specificaţiilor oferite deja de ARM, noua placă video are cu 40% mai multă performanţă decât Mali-T880. De asemenea, noa placă reuşeşte să fie şi cu 20% mai eficientă în folosirea lăţimii de bandă. O variantă a plăcii video Mali-T880, modelul T800 MP12, este folosit de Galaxy S7 şi Note 7. Samsung ar putea folosi procesul de 10nm pentru următoarele procesoare, iar vestea a venit dintr-o sursă neobişnuită. Un angajat Samsung a fost arestat în Seul, fiind acuzat că ar fi încercat să vândă unei companii chineze detalii despre procesele de 14nm şi 10nm. Astfel de tehnologii sunt necesare dacă Samsung Galaxy S8 vine cu un display 4K, optimizat pentru realitatea virtuală.

Varianta mică a S8 va avea o densitate a ecranului de 864 pixeli pe inci, fiind chiar mai detaliat decât Sony Xperia Z5 Premium. Un astfel de ecran este recomandat pentru realitate virtuală, dar Samsung ar putea opta ca ecranul să nu fie folosit constant la rezoluţie 4K. ​ Aceştia ar putea folosi modelul Sony, iar ecranul ar putea funcţiona la rezoluţie 1080p, astfel încât să nu aibă un impact foarte mare asupra bateriei. Rezoluţia 4K ar deveni activă atunci când conţinut cu o rezoluţie nativă 4K ar fi vizualizat.