Simona Halep (5 WTA) şi Irina Begu (23 WTA), cele două românce aflate pe tabloul principal de la Wuhan vor fi adversare în manşa secundă.

Dacă sportiva din Constanţa era calificată direct în turul doi, ca urmare a statutului de cap de serie numărul patru, Begu a trebuit să treacă de un prim tur foarte complicat. Bucureşteanca a învins-o astăzi, în manşa inaugurală, pe Elizaveta Kulichkova, o rusoaică de 20 de ani foarte talentată.

PARTIDA HALEP - BEGU A FOST PROGRAMATĂ DE ORGANIZATORI LUNI, PE TERENUL CENTRAL, NU ÎNAINTE DE ORA 09:00 DIMINEAŢA. DISPUTA SE VA JUCA DUPĂ TERMINAREA CONFRUNTĂRII SHUAI PENG (CHN) - SHUAI ZHANG (CHN)

În ciuda faptului că se află abia pe locul 125 WTA, Kulichkova a făcut o partidă foarte bună contra Irinei. Din fericire, sportiva noastră a avut nervi de oţel şi a revenit spectaculos pe tabelă, salvând şi o minge de meci. Begu a pierdut setul întâi la "4" şi se părea că va părăsi prematur competiţia, în condiţiile în care adversara s-a desprins la 5-3 în manşa a doua. Mult mai experimentată, Irina nu a intrat în panică şi a reuşit să câştige nişte game-uri extrem de echilibrate, ducând setul doi într-un tie-break pe care l-a câştigat destul de uşor.

În decisiv, Begu s-a desprins repede, fructificând prima minge de meci de care a beneficiat, la capătul a 2 ore şi 32 de minute de luptă.

Într-o rejucare a sfertului de finală românesc de la Madrid, din primăvara acestui an, Halep şi Begu se vor înfrunta luni. Va fi al cincilea meci pe care Irina îl joacă împotriva Simonei, până acum toate disputele terminându-se cu acelaşi rezultat: succese pe linie pentru Halep.