Agricultorii care au luat credite de la bănci în valută străină, în pragul falimentului

Producătorii agricoli care au luat credite de la bănci în valută străină sunt în pragul falimentului. Aceştia susţin că odată cu creşterea valutei euro şi dolarului, valoarea creditelor s-au dublat. Fermierii aşteaptă susţinere din partea statului, în caz contrar riscă să fie judecaţi, iar afacerile lor să fie închise.

Postul local de televiziune Studio-L povestește cazul lui Vasile Bacal din satul Caplani, raionul Ștefan Vodă, care
a vrut să facă investiţie în agricultură, dar s-a pomenit în situaţia că va trebui să vîndă tot ce are pentru a rambursa creditul de la Banca.

Fermierul cultivă de mai mulţi ani fructe şi legume în sud-estul ţării, iar în anul 2012 a decis să ia un credit de la bancă de 150 de mii de dolari pentru a-şi construi un frigider de păstrare a producţiei agricole. Creditul urma să fie rambursat pînă în anul 2017 cu o rată a dobînzii de 4,5 la sută. Bărbatul povesteşte că în momentul când a făcut împrumutul un dolar american pe piaţa din Moldova constituia 12 lei şi 50 de bani, acum însă acesta este de aproape 20 de lei, iar în loc de un milion şi jumătate de lei care trebuia să-i ramburseze, acum este nevoit să întoarcă băncii peste trei milioane, cifră care îl bagă în faliment.

În jur de 60 de muncitor lucrează zilnic la sortarea legumelor, aceştia se arată indignaţi de schimbările pe piața valutară şi cer conducerii ţării să întreprindă măsuri strigente pentru a ajuta fermierii.

Muncitorii sunt îngrijoraţi că agentul economic şi-ar putea stopa activitatea, iar ei vor rămâne pe drumuri. Din cei 150 de mii de dolari împrumutaţi de la Bănci, fermierul a construit un frigider modern în care pot fi păstrate în jur de o mie de tone de fructe şi legume.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.