Șor schimbă macazul: „De la BEM au fost furați doar 190 de milioane de dolari”

big-ilan-shor-intentioneaza-sa-candideze-pentru-fotoliul-de-primar-al-orasului-orhei

După ce a depus un autodenunț în care vorbește despre faptul că i-ar fi dat mită lui Vlad Filat 250 de milioane de dolari, bani scoși prin credite neperformante de la Banca de Economii, Ilan Șor schimbă macazul.

Într-un interviu acordat portalului sputnik.md, controversatul primar al orașului Orhei declară că de la BEM ar fi fost furați doar 190 de milioane de dolari, bani care au ajuns la Vlad Filat și Veaceslav Platon.

„Miliardul… Miliardul furat este deja ca o etichetă a cărei esență nu vrea s-o mai analizeze nimeni în presă. Vreau să anunț oficial: nu a fost furat niciodată un miliard de la BEM. În realitate, de la BEM au fost furate aproximativ 190 de milioane de dolari, care au ajuns pe conturile lui Filat și Platon în noiembrie 2014”, afirmă Ilan Șor, ca răspuns la un interviu recent acordat portalului newsmaker.md de Veaceslav Platon.

Șor neagă toate acuzațiile lui Platon legate de faptul că cele 70 de milioane de dolari pe care primarul de Orhei afirmă că le-ar fi scos prin credite neperformante de la BEM în interesul celuilalt om de afaceri ar fi ajuns în realitate la Plahotniuc. „În interesul anchetei, nu pot spune acum mai multe, dar din acele scheme ale circulaţiei mijloacelor financiare despre care s-a scris deja în presă este clar că aproximativ jumătate din banii scoși de la BEM în noiembrie 2014 au ajuns pe conturile controlate de Platon”, mai spune Șor.

Citește articolul integral pe anticoruptie.md.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente