Captivă sub tone de dărâmături, Rawan nu se poate mişca. Bombardamentele care i-au distrus casa au lăsat-o întinsă pe burtă, imobilizată. Plânge speriată, şi nici vocile celor din jur nu reuşesc să o aline. Cu mâinile goale, oamenii sapă disperaţi cu toţii prin moloz, încercând să o scoată la timp pe fetiţă din capcana morţii.

Rawan e scoasă, în cele din urmă, de sub dărâmături şi e purtată pe braţe până la ambulanţa în care primeşte îngrijiri. Lasă în urmă casa în care şi-a petrecut primii ani din viaţă şi odată cu ea, îşi lasă în urmă întreaga familie. Părinţii şi cei patru fraţi ai ei au pierit în bombardament.

Rawan e doar unul dintre miile de copii din Alep, supravieţuitori ai unui război pe care nu-l înţeleg. Peste oraş cad zilnic bombe, iar cei care scapă azi nu au nicio certitudine că mâine vor fi la fel de norocoşi.

Nici nu mai contează cine e responsabil pentru atacuri. Americanii, armata siriană, rebelii şi ruşii aruncă vina de la unii la alţii. Vorbe goale, în urma cărora rămân mormane de moloz şi strigăte de durere. Şi multă, multă teamă.