Deşi vocea sa puternică este lăudată în toată lumea, laureata de zece ori a premiilor Grammy a mărturisit că nu mai reuşeşte să atingă toate notele înalte, aşa cum făcea odată, mai arată sursa citată.

„Oamenii cu cele mai bune voci erau fumători. M-am lăsat de fumat şi sunt convinsă că asta mi-a făcut vocea mai slabă”, a declarat ea pentru etalk.ca. Totuşi, vedeta a remarcat şi o parte pozitivă. „Degetele mele nu mai sunt portocalii'”, a spus ea.

Pentru a-şi proteja vocea, Adele — care este mama unui băieţel de trei ani, Angelo — a renunţat şi la mâncarea sa preferată, pizza. „Nu mai pot mânca pizza! Cât de rău e? Pentru că are roşii gătite, care nu fac bine la gât şi provoacă reflux gastric”, le-a spus ea fanilor într-un show recent.

În 2001, Adele a suferit o hemoragie la corzile vocale, fapt ce a obligat-o să renunţe la un turneu mondial şi să treacă printr-o operaţie cu laser.

Marţi, vedeta şi-a dedicat concertul, susţinut cu casa închisă, cuplului Brad Pitt — Angelina Jolie, după aflarea veştii divorţului. „M-am trezit dimineaţă şi am rămas şocată”, a mărturisit vedeta pe scenă.