Actualitate

Dungaciu: Există o sincronizare evidentă între Dodon şi ambasadorul Kuzmin

Într-un interviu pentru RFI, Dan Dungaciu abordează afirmaţiile diplomatului rus făcute într-o apariţie controversată la TVR.

Printre subiectele abordate de Kumzin s-a enumerat şi „butoiul cu pulbere” din stânga Nistrului. Pe seama acestei chestiuni, ambasadorul rus, cunoscut pentru declaraţiile sale pro-secesioniste pe dosarul transnistrean, a făcut o serie de declaraţii cinice. Una dintre ele – faptul că Rusia recunoaşte frontierele Republicii Moldova. Asta în timp ce în stânga Nistrului, pe teritoriul Republicii Moldova, sunt peste o mie de soldaţi ruşi în cadrul Grupului Operativ al Trupelor Ruse (GOTR).

„Astfel de acord există între Moldova şi Rusia. Referitor la acordul cu UE, Moldova are cote mici. În domeniile în care Moldova exportă, sunt cote mici. Este greu de acţionat când există acorduri comerciale pe teritoriul aceluiaşi stat. Când URSS a dispărut şi Republica Moldova şi-a proclamat suveranitatea, Rusia nu a avut nicio problemă. Orice acuzaii ar fi nedrepte. Noi recunoaştem frontierele Moldovei”, a declarat Valeri Kumzin.

Dan Dungaciu comentează în următorul fel poziţia lui Kumzin: „Republica Moldova se află în situația în care există o intersecție între acordurile economice din cadrul Comunității Statelor Independente și Acordul de asociere. Partea rusă reproșează Chișinăului că aceste două lucruri nu pot fi conciliate. Nu este deloc întâmplător că ceea ce ambasadorul Federației Ruse a spus este strict mesajul pe care, în campania prezidențială, Igor Dodon, candidatul socialiștilor și al Rusiei, concomitent, îl spune alegătorilor. Acesta afirmă că atunci când va ajunge președinte va renegocia acordul de asociere, în așa fel încât să îl pună în acord cu situația din Republica Moldova și cu acordurile la care Republica Moldova este parte, adică cu acordurile economice din spațiul CSI. Uneori spune că va anula acordul de asociere. Din acest punct de vedere este o sincronizare între domnul Kuzmin și domnul Dodon, care cred că ar fi utilă ca să înțelegem arhitectura de putere din campania prezidențială de la Chișinău”.

infoprut.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *