La postul de trecere Palanca va fi organizat controlul comun

Implementarea controlului comun, elaborarea Strategiei privind managementul riscurilor și lansarea noului Cod de etică și conduită a colaboratorului vamal au constituit principalele subiecte de discuții de pe agenda întrevederii Directorului General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie cu șeful Oficiului EUBAM în Republica Moldova, Slawomir Pichor.

Referitor la subiectul instituirii controlului comun la frontiera moldo-ucraineană, participanții au discutat despre etapa de realizare a proiectului privind organizarea controlului comun la postul vamal Palanca, precum și despre posibilitatea extinderii acestei practici și pentru alte posturi. Beneficiile implementării respectivului proiect constau în accelerarea traficului transfrontalier, sporirea transparenței în procesul de control, precum și diminuarea semnificativă a unor eventuale riscuri de corupție.

Datorită asistenței metodologice a expertițor EUBAM, până la sfârșitul acestui an, Serviciul Vamal  va definitiva proiectul Strategiei privind managementul riscurilor, devenind astfel prima autoritate din regiune care va dispune de un astfel de document. Respectiva strategie va asigura o gestionare mult mai eficientă a domeniului de prevenire și combatere a fraudelor vamale și, în consecință, colectarea integrală a plăților vamale la bugetul de stat.

Un alt subiect discutat în cadrul întrevederii l-a constituit inițiativa Serviciului Vamal privind reducerea duratei de deplasare a trenului de pe ruta Chișinău-Odessa de la 5 la 3 ore, care va fi realizată prin excluderea unor staționări. În acest caz, controlul vamal va fi efectuat la destinație, în cadrul Gării Feroviare din Chișinău, astfel urmând a fi întreprinse demersuri de asigurare a infrastructurii necesare.

”Implementarea Acordului de Asociere RM-UE și, în particular, a compartimentului ce vizează Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător ne impune noi rigori cărora trebuie să le corespundem, motiv pentru care trebuie să identificăm mecanisme viabile de eficientizare a activității, dar și resursele necesare pentru accelerarea implementării acestora”, a menționat Vitalie Vrabie.

La rândul său, Slawomir Pichor a declarat că evoluțiile înregistrate de Serviciul Vamal generează noi oportunități de atragere a fondurilor de finanțare astfel încât să fie realizate noi concepte de facilitare a comerțului și de optimizare a activității.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.