Actualitate

Întrevedere între Ministerul Apărării din Moldova şi Biroul Ataşatului Militar al Rusiei. Subiectul? GOTR

Discuţiile, care au avut loc la solicitarea ministerului Apărării, s-au axat pe activitatea Grupului Operativ Tactic al Federaţiei Ruse (GOTR) în regiunea transnistreană, precum şi alte aspecte de colaborare, se arată într-un comunicat de presă.

Şeful DGPAPA, colonelul Alexandru Harea, a exprimat, în cadrul întrevederii, îngrijorarea ministerului Apărării faţă de ultimele acţiuni desfăşurate de trupelor GOTR.

Acesta a specificat că Ministerul Apărării condamnă organizarea şi desfăşurarea aşa-numitelor exerciţii „antitero”, precum şi participarea reprezentanţilor GOTR la activităţile organizate de aşa-numita „conducere de vârf” a regimului de la Tiraspol.

Astfel de acţiuni contravin principiului dreptului internaţional, sunt calificate drept ilegale şi sunt inadmisibile pe teritoriul Republicii Moldova, ceea ce impune necesitatea retragerii necondiţionate de pe teritoriul ţării a formaţiunilor militare străine fără statut juridic determinat şi a stocurilor de muniţii ce le aparţin.

În acest context, conducerea Ministerului Apărării a solicitat informarea conducerii Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse despre activităţile inadmisibile ale GOTR şi întreprinderea măsurilor pentru a evita astfel de activități pe viitor.

De asemenea, părţile au discutat unele aspecte de colaborare între instituţiile de apărare pe subiecte de interes comun, care vor fi examinate în procesul de coordonare a planului de cooperare bilaterală. 

infoprut.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *