01:47:14 25.04.2024
Stiri

DECLARAȚIE // „Veniturile obținute ILEGAL de către SRL „Ivanos” vor fi redirecționate la compensarea serviciilor comunale a orheienilor”

Anticorupție 20.09.2016 12:40 Vizualizări1421 Autor: Ziarul National
DECLARAȚIE // „Veniturile obținute ILEGAL de către SRL „Ivanos” vor fi redirecționate la compensarea serviciilor comunale a orheienilor”


„Primăria Orhei va cere instanței de judecată compensarea prejudiciului adus bunurilor locuitorilor din preajma carierei de piatră „Ivanos”. Imediat după decizia instanței privind returnarea terenului în posesia și gestiunii primăriei, primăria va decide soarta carierei împreună cu cetățenii orașului. Dacă locuitorii Orheiului vor decide continuarea activităților de exploatare a carierei din Orhei, atunci doar în condițiile în care veniturile de milioane care erau obținute ilegal de asociații SRL „Ivanos” vor fi redirecționate la compensarea serviciilor comunale ale orășenilor”.

O declarație în acest sens a fost făcută de viceprimarul de Orhei, responsabil de probleme economice, Viorel Dandara, în cadrul unei conferințe de presă pe marginea cazului ce ține de Cariera de piatră „Ivanos” din Orhei.

Potrivit lui Dandara, mai sunt și alte condiții în cazul în care orheienii vor decide continuarea activităților de exploatare a carierei. „Bogăția orașului este bogăția cetățenilor. Cetățenii care au avut de suferit urmează să primească spații locative în locul celor deteriorate, iar cariera urmează a va fi gestionată doar de către o întreprindere municipală”, a spus viceprimarul, conform serviciului de presă al Primăriei.

De asemenea, el a lansat un apel către organele de resort pentru a se implica în contracararea ilegalităților depistate în activitatea Carierei „Ivanos”.

„Analizând activitatea deplină în comun cu serviciul juridic al Primăriei am depistat că nu există nici o explicație legală și logică a exploatării acestei cariere de către SRL Cariera „Ivanos”. În urma celor studiate, am depistat că, în anul 1997 administrația publică locală a transmis în folosință gratuită a întreprinderii individuale „I Balaban” acest lot de teren pentru recultivare și restabilire a solului în vederea exploatării acestuia în scopuri agricole. Profitând de această situație SRL „I Balaban” se reorganizează în „SRL Ivanos” în an. 2010, care este succesorul în drepturi a Întreprinderii Individuale anterior menționate.

În circumstanțe necunoscute, pe teritoriul carierei în această perioadă de timp, agentul economic s-a încumetat să construiască clădiri capitale legalitatea cărora va fi verificată și după caz contestată”, a spus viceprimarul.

Viorel Dandara a precizat că, din cauze absolut necunoscute, neglijând sarcina de recultivare, Întreprinderea în cauză a început extragerea pietrișului și nisipului chiar dacă Codul subsolului prevede necesitatea acordării unei permisiuni din partea administrației publice locale în vederea extragerii zăcămintelor minerale.

„Pe lângă toate acestea, în Primăria Orhei au parvenit o sumedenie de petiții din partea locuitorilor din preajma Carierei, deoarece activitatea carierei prejudiciază colosal gospodăriile acestora. Constatând cele întâmplate, încă în anul 2002 Consiliul or. Orhei a dispus retragerea terenului din posesia nelegitimă a agentului economic, care însă au rămas fără reacția convenită. Noua componență a administrației publice locale din aceste considerente a luat decizia de a înainta în instanța de judecată o acțiune cu privire la retragerea terenului din posesia nelegitimă si anularea titlului deținătorului de teren expirat încă în anul 2007”, a specificat responsabilul de la Primărie.

Viceprimarul a mai spus că, pentru evitarea cauzării pe viitor a prejudiciului orașului și locuitorilor săi deranjați de urmările activității carierei „Ivanos” Curtea de Apel Chișinău pe data de 5 septembrie 2016 a aplicat măsura de asigurarea a acțiunii prin interzicerea extragerii zăcămintelor naturale și stoparea activității de comercializare a acestora. „Indiferent de presiunile din partea agentului economic, Primăria Orhei își va menține ferm poziția privind returnarea pământului în proprietatea municipiului”, a conchis sursa citată.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md