Chiril Lucinschi a vândut compania Analiticmedia-Grup SA. Află cine sunt noii proprietari ai postului TV7// RISE

Deputatul liberal-democrat Chiril Lucinschi a vândut compania Analiticmedia-Grup SA, proprietara postului de televiziune TV 7. Noii proprietari sunt Alexandra și Petru Lucinschi, copiii politicianului, care îşi justifică decizia prin „situaţia gravă” de pe piaţa media din Republica Moldova, anunţă RISE Moldova.

Tranzacţia a fost înregistrată pe 13 septembrie 2016 şi a fost parafată în afara pieței reglementate, adică în afara Bursei de Valori a Moldovei, potrivit informației publicate pe site-ul Comisiei Naționale a Pieței Financiare.

Cele 20.000 de acţiuni ale Analiticmedia-Grup SA, cu valoarea nominală de un leu, au fost vândute la un preţ total de 25.000 de lei.

Coincidenţă sau nu, tranzacția a avut loc chiar a doua zi după ce Alexandra Lucinschi, fiica deputatului, a împlinit 19 ani. Chiril Lucinschi a declarat, însă, pentru RISE Moldova că a fost o tranzacţie perfect legală şi că nu ar fi vorba despre un cadou oferit fiicei sale.

Chiril Lucinschi:Copii au crescut şi au preluat acţiunile companiei. E vorba de fiica, Alexandra şi feciorul, Petru. Petru termină studiile la Facultatea de Regie de la Şcoala Internaţională de Cinematografie şi Televiziune, iar Alexandra face studii la Business Management”.

Reporter: Anterior susţineaţi că e foarte dificil să faci televiziune în Moldova. Ba chiar, susțineați că ar fi un regim aproape stalinist pe piaţa media. Consideraţi că pentru copiii Dvs va fi mai uşor?

Chiril Lucinschi: „Cred că da! Generaţia tânără mai uşor se descurcă. Totodată, eu o să-i ajut cu tot ce pot. În plus, acum e o perioadă dificilă, dar sper că situaţia se va schimba şi lucrurile vor merge mai bine. Oricum, cândva, trebuie să cedăm. În plus, ei au energie, au o altă pregătire”.

Potrivit declaraţiei de avere pentru anul 2015, deputatul Chiril Lucinschi deţinea la începutul anului 2016, 100% din Analiticmedia-Grup, companie care este proprietarul postului TV7, 100% din Bravo TV SRL – care deţine drepturile şi licenţa de emisie pentru postul de televiziune TNT Bravo şi 50% din casa de publicitate Alkasar Media Services.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.